Potrivit ISU Olt, şoferul uneia dintre maşini, în vârstă de 54 de ani, a rămas încarcerat, iar după extragere a fost resuscitat, însă fără succes.
Un pasager din aceeaşi maşină cu şoferul care a murit şi conducătorul auto al celui de-al doilea autoturism au suferit mai multe traumatisme şi au fost tranportaţi la spital.
Potrivit IPJ Olt, în accidentul produs pe DN 65 la ieşirea din localitatea Negreni au fost implicate două autoturisme şi un TIR.
„Poliţiştii Serviciului Rutier s-au deplasat la faţa locului, iar din primele cercetări se pare că un bărbat din comuna Osica de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65-E 574 din direcţia Slatina-Piteşti, s-ar fi angajat în depăşirea unui autoturism aflat în faţa sa, ar fi derapat şi a intrat în coliziune cu un autotren ce circula din sens invers. La rândul său autotrenul a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un al doilea autoturism ce circula regulamentar”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Olt.
Poliţiştii continuă în acest caz cercetările pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.