„Toţi vinovaţii în cazul de la spitalul Sfântul Pantelimon trebuie să meargă la închisoare. Acuzaţia de omor cu premeditare în cazul unui medic este de neconceput, dacă aceasta este probată. Am văzut că Ministerul Sănătăţii a colaborat cu Parchetul la această anchetă din prima zi. Dacă rechizitoriul procurorilor scoate la iveală vreo culpă în efectuarea controalelor administrative şi medicale, nu voi ezita să cer demisii de sus pana jos la minister, spital şi Colegiul Medicilor”, afirmă Marcel Ciolacu.
El cere politicienilor să nu folosească această dramă în scop electoral.
„Până atunci însă, le solicit politicienilor care vor să folosească această dramă în scop electoral să caute alte subiecte. Şi, slavă Domnului, există subiecte importante care nu pot fi ascunse”, încheie Ciolacu.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat joi dacă intenţionează să demisioneze după ce medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” au fost acuzaţi că au omorât oameni.
„Nu am de ce să demisionez”, spune Alexandru Rafila, când a fost întrebat de jurnalişti dacă intenţionează să demisioneze după cazul de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”.
Rafila a precizat că acuzaţiile extrem de grave aduse medicilor, de omor cu premeditare, sunt individuale.
Doi medici şi o asistentă de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti au fost reţinuţi miercuri în cazul morţilor suspecte. Medicii sunt acuzaţi de omor calificat, după ce ar fi redus doza de noradrenalină unui pacient de la Terapie Intensivă.