Ciolacu, despre interzicerea cumului de pensie cu salariul la stat: Principiul este corect

Publicat: 10 12. 2019, 22:35
Actualizat: 26 05. 2020, 10:47

„Principiul este corect, pentru că ambele sume vin de la buget, din banii noştri. Principiul este corect, trebuie să gândeşti însă contextul. A încercat şi Guvernul Boc am încercat şi noi să facem modificări. Daca vrei să fii un amator cum pare acest guvern vii şi o trânteşti pentru că o gândeşti într-o logică electorală. Dacă vrei să vezi tot contextul, faptul că anumite localităţi nu au profesori şi tu interzici că acele localităţi să aibă profesori sau medici, cred că acest context ar trebui gândit, măcar să faci o lege şi să faci primii păşi că românii care sunt plecaţi să vina şi să ocupe aceste funcţii”, a spus Marcel Ciolacu, la TVR1, despre blocarea cumului de pensie cu salariul la stat.

Liderul PSD a afirmat, totodată, că eliminarea pensiilor speciale reprezintă o temă falsă.

„Pensiile speciale sunt în dezbatere. Iarăşi este o temă falsă. Venim cu nimeni să nu aibă pensii speciale, dar cu excepţia. Ştim bine şi noi şi PNL că este necontittuionala să interzici toate astea. Mai mult, este un drept câştigat şi nu trebuie să îi iei omului un drept câştigat”, a spus Ciolacu.

Despre creşterea vârstei de pensionare, Marcel Ciolacu a afirmat: „Nu am auzit până acum o decizie neexplicata într-un domeniu atât de sensibil. Poate dfansul se crede în Germania”.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că Guvernul pregăteşte o Lege a pensiilor care să introducă sistemul contributivităţii, însă Legea în vigoare va fi respectată, astfel că pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2020.

„Vreau să menţin un angajament ferm, anume că drepturile câştigate şi legislaţia se aplică. Din perspectiva pensiilor, noi dorim să eliminăm pensiile speciale, cu anumite excepţii ale magistraţilor, care beneficiază de o decizie a CCR şi a militarilor. O să ajungem ca pensiile să fie calculate pe bază de contributivitate. Noi mergem cu actuala Lege a pensiilor în aplicare cu creşterea pensiilor de la 1 ianuarie, cu creşterea salariului minim şi pe măsură ce avansăm pregătim o lege a pensiilor care să îţi introducă pentru toate pensiile din România sistemul contributivităţii şi dacă, la un anumit moment legea nouă cu legea în vigoare se întâlnesc, avantajele câştigate nu se diminuează, însă se elimină inechităţile din sistemul de pensii”, a spus Raluca Turcan, la Digi24.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că o nouă Lege a pensiilor ar fi necesară, deoarece mulţi pensionari şi şefi de instituţii publice au semnalat inechităţi în legea actuală. Şeful statului susţine că Guvernul Orban va face o analiză în acest sens.

Actuala Lege a pensiilor a fost promulgată în iulie 2019 şi prevede o creştere a punctului de pensie care va intra în vigoare treptat, începând cu 1 septembrie 2019 şi încheind cu 1 septembrie 2021.

Astfel, valorile punctului de pensie sunt următoarele:
a) la data de 1 septembrie 2019 – 1.265 lei;
b) la data de 1 septembrie 2020 – 1.775 lei;
c) la data de 1 septembrie 2021 – 1.875 lei.