Prima pagină » Coronavirus » Timişoara. RO Vaccinare oferă detalii despre Maratonul vaccinării: 10.000 de oameni în 3 zile

Timişoara. RO Vaccinare oferă detalii despre Maratonul vaccinării: 10.000 de oameni în 3 zile

Timişoara. RO Vaccinare oferă detalii despre Maratonul vaccinării: 10.000 de oameni în 3 zile
Petru Mazilu
19 apr. 2021, 23:32, Social

Reprezentanţii RO Vaccinare au oferit detalii despre acţiunea care va avea loc la finalul săptămânii la Timişoara. Vor fi trei zile de vaccinare, fără întrerupere, cu 30 de fluxuri şi la finalul căreia 10.000 de oameni ar putea fi vaccinaţi.

„23-25 aprilie: Un adevărat maraton, cu o miză mai importantă decât orice medalie! 3 zile (non-stop) x 30 de fluxuri = 10.000 de oameni vaccinaţi cu Pfizer la Centrul Regional de Afaceri CRAFT Timişoara (Bd. Eroilor de la Tisa, nr. 22) La finalul maratonului, răsplată vor fi îmbrățișările celor dragi, întâlnirile cu prietenii, minunatele spectacole de teatru, concertele electrizante, meciurile favorite, totul într-o lume mai sigură! Maratonul vieții! Maratonul vaccinării”, scrie pe pagina RO Vaccinare.

Acţiunea va fi realizată cu voluntari. Este o acţiune de voluntariat fără precedent, anunţă organizatorii.

„Medici, asistenți, studenți din toate spitalele din Timișoara și de la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara își unesc forțele binelui pentru o acțiune de voluntariat fără precedent în România. Pentru participare ai nevoie de o simplă programare: programare.vaccinare-covid.gov.ro. Un maraton al speranței inițiat de Asociația pentru ATI Aurel Mogoșanu. Participă și tu la acest maraton salvator. Doar împreună suntem învingători. Pune umărul pentru Timișoara”, mai scrie pe reţeaua de socializare.