„Astăzi încheiem o etapă extrem de importantă şi atât de aşteptată de altfel, odată cu elaborarea normelor planului Naţional de control al cancerului. Aprobăm o ordonanţă şi o Hotărâre de Guvern care includ programul de oncologie prin care deblocăm finanţarea serviciilor de diagnostic genetic şi tratament personalizat, asigurând astfel acces la radioterapia de ultimă generaţie pentru toţi pacienţii oncologici”, a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, premierul.
Practic, spune Ciolacu, toţi bolnavii de cancer sunt incluşi acum în noile programe de diagnostic şi tratament.
„Vor urma rapid alte măsuri pentru reorganizarea sistemului de asistenţă medicală pentru pacienţii de cancer, precum şi standarde de calitatea îngrijirii şi centre complexe de oncologie pediatrică. Vom stabili parcursul pentru realizarea acestor obiective pe luni şi pe ani”, a adăugat Marcel Ciolacu.