Motivarea arestării preventive a lui Gheorghe Dincă. Suspectul de crimă a cerut respingerea propunerii pentru că e „un pic tulbure”
Gheorghe Dincă a spus, sâmbătă, în faţa instanţei Tribunalului Dolj, că nu este de acord, şi solicită instanţei respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de procurori, „arătând că este un pic tulbure”.
„Deoarece din probatoriul administrat în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Dincă Gheorghe a săvârşit infracţiunile de trafic de minori şi viol, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi pe baza evaluării gravităţii faptelor, natura relaţiilor sociale înfrânte (privind libertatea persoanei), modalitatea concretă în care au fost săvârşite, perseverenţa infracţională ce denotă o periculozitate socială sporită a autorului sunt elemente de fapt ce determină aprecierea că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică întrucât ar determina o stare de tulburare, de temere, de neîncredere în justiţie a publicului sau chiar convingerea nedorită, că astfel de activităţi infracţionale pot fi proliferate”, arată magistraţii, în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Dincă.
Potrivit judecătorilor de la Tribunalul Dolj, pentru a fi înlăturată starea de pericol, este necesară o „o ripostă fermă din partea autorităţilor”.
„Situaţia personală a inculpatului, vârsta la care putea să-şi dea uşor seama de consecinţele acţiunilor sale nu sunt de natură să conducă la luarea altei măsuri procesuale preventive”, mai spune motivarea.
Gheorghe Dincă a fost, marţi, la Curtea de Apel Craiova, unde urma să se judece contestaţia formulată la decizia de arestare preventivă.
Potrivit avocatului Bogdan Alexandru, bărbatul acuzat şi-a retras contestaţia, iar prezenţa sa a fost necesară pentru acest lucru.
Surse din cadrul Administraţiei Penitenciarelor au declarat că Gheorghe Dincă va ajunge la Penitenciarul Jilava pentru a fi supus unei expertize psihiatrice, nefiind însă stabilită o zi când va fi adus.