Spre îngrijorarea tuturor, specialiştii SPP au constatat valori extrem de ridicate pentru anumite substanţe în holul de la primul etaj din clădirea Primăriei Timişoara, unde se află sala de şedinţe a consiliului local. Aici, premierul urma să participe la o dezbatere publică referitoare la Legea lustraţiei.
După câteva minute de agitaţie extremă, misterul s-a lămurit. Între cele două verificări efectuate de SPP, unul dintre pereţii de pe hol a fost proaspăt vopsit. „Era murdar deoarece în sala de consiliu se oficiază cununiile. Pe hol mai dau oamenii un suc, o şampanie la invitaţi. Peretele era murdar şi a fost zugrăvit“, a explicat Mihaela Mârza de la Primăria Timişoara.