- Home
- Social
- TÂRGU-MUREŞ, (06.09.2017, 20:05)
- Dragos Suciu
Circa 2.500 de persoane, la un protest faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş
Circa 2.500 de persoane au participat, miercuri seara, la Târgu-Mureş, la un protest faţă de situaţia în care se află Liceul Romano-Catolic. ”Începe şcoala, iar elevii şi părinţii nu ştiu în ce unitate vor învăţa”, a spus unul dintre participanţi.
Urmărește
361 afișări
Circa 2.500 de persoane, la un protest faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş
Protestul s-a organizat în faţa Prefecturii din Mureş, unde participanţii au ţinut discursuri, fiind nemulţumiţi de situaţia juridică incertă a instituţiei de învăţământ.
Levente Kovacs a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la finalul protestului toţi participanţii au recitat două strofe din poezia ”Biserică şi şcoală”.
”După estimările noastre au participat 2.500 – 3.000 de persoane. Un părinte al cărui copil învaţă la Liceul Romano-Catolic a citit doleanţele celorlalţi părinţi şi anume ca Ministerul Educaţiei să rezolve această situaţie. Oamenii sunt nemulţumiţi deoarece liceul are un statut juridic incert de mai bine de 10 luni”, a spus Levente Kovacs.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
De asemenea, el a adăugat că luni începe şcoala, iar elevii de la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureş nu ştiu unde vor învăţa.
”Nu ştiu dacă încep studiile acolo sau la altă unitate. Acest drept e unul constituţional şi este important să ştie unde încep şcoala. La fel, cadrele didactice nu ştiu unde îşi încep job-ul”, a susţinut Levente Kovacs.
La protest a participat şi Arhiepiscopul Bisericii Romano-Catolice din Transilvania, Jakubinyi Gyorgy.
”Am mai explicat şi în trecut că Sfânta noastră Biserică nu-şi caută dreptatea de obicei pe străzi, ci în biserică, şi dacă este nevoie şi la tribunal. În situaţia actuală Statusul Romano-Catolic din Transilvania este nevoit ca să-şi caute adevărul într-o acţiune de avertizare publică pe străzi (...) Avem încrederea că Guvernul României, care a recunoscut Codul de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice ca Statut de organizare al Cultului Romano-Catolic – în care este considerată şcoala confesională ca o valoare, care recunoaşte dreptul eparhiotului de a iniţia înfiinţarea şcolilor confesionale, care recunoaşte dreptul părinţilor la alegere liberă a şcolilor – nu va trece cu vederea manifestarea voinţei comune existente şi manifestate şi acum, că această şcoală trebuie să existe şi funcţioneze”, a spus Jakubinyi Gyorgy.
Procurorii DNA au dispus în noiembrie 2016 reţinerea pentru 24 de ore a şefului ISJ Mureş, Ştefan Someşan pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a urmărit obţinerea unui folos pentru sine sau pentru altul şi uzurparea funcţiei, în dosar fiind plasat în control judiciar pentru 60 de zile şi directorul Liceului Teologic Romano–Catolic din Târgu Mureş pentru abuz în serviciu.
Aceştia au susţinut că, în contextul unor aspecte prezentate de către Someşan, Consiliul de Administraţie al ISJ Mureş a votat în unanimitate acordarea Avizului conform pentru înfiinţarea Liceului Teoretic Romano – Catolic deşi, în realitate, „Ministerul Educaţiei Naţionale nu dăduse curs, sub nicio formă, solicitării de înfiinţare a acelei unităţi de învăţământ”. De asemenea, procurorii au precizat că în aceeaşi zi, şeful ISJ a emis o altă decizie prin care, începând cu data de 15 septembrie 2014, l-a numit în funcţia de director al Liceului Teoretic Romano-Catolic pe Tamasi Zsolt-Jozsef.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, în contextul convocării ambasadorului român la Budapesta la Ministerul de Externe ungar, că autorităţile române regretă transformarea Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş în subiect de campanie electorală în Ungaria.
Citeşte şi: VIDEO în articol | Filmul incidentului din Odorheiu Secuiesc dintre un român şi o etnică maghiară, tăiat la montaj. Detalii semnificative care „instigă la ură” şi dialogul complet cu vânzătoarea. Verdict CNCD
Citeşte şi: Farmaciştii cer demisia şefului Direcţiei Politica Medicamentului: A făcut declaraţii iresponsabile
Citeşte şi: VIDEO | Poliţist local, cercetat după ce a fost FILMAT când depăşea linia continuă dublă
Citeşte şi: FOTO | Poveştile triste ale unor oameni despre care nimeni nu vrea să audă. Aparţinător al unui bolnav refuzat de Casa de Asigurări: Nu au ce căuta între oameni. Mama se luptă să trăiască
Citeşte şi: Scandalul manualelor şcolare de clasa a V-a. Ministerul Educaţiei a aprobat o nouă serie de manuale
Citeşte şi: Serie de propuneri de modificare a organizării ALEGERILOR. Comisia de anchetă CERE renunţarea la terminalele şi telefoanele de la STS
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe