Circa 300 de oameni au protestat, la Braşov, solidari cu manifestanţii anti-PSD de la Timişoara

Manifestaţia izbucnită, marţi seară, în centrul Braşovului s-a încheiat, în jurul orei 18.15, iar cele aproximativ 300 de persoane care au protestat la Troiţa Revoluţiei şi apoi în apropierea sediului PSD din Piaţa Sfatului, unde au scandat lozinci anti-PSD, au părăsit zona.

Urmărește
76 afișări
Imaginea articolului Circa 300 de oameni au protestat, la Braşov, solidari cu manifestanţii anti-PSD de la Timişoara

Circa 300 de oameni protestează, la Braşov, solidari cu manifestanţii anti-PSD de la Timişoara (Imagine: Mediafax Foto)

Manifestanţii au început să se împrăştie din jurul 18.00, astfrel că protestul, care a fost unul zgomotos, s-a încheiat după aproximativ o oră şi jumătate.

Unii dintre manifestanţi au spus că acţiunea a fost spontană şi că s-au alăturat timişorenilor care au protestat, în cursul acestei zile, în Piaţa Operei din Timişoara.

"Noi nu vrem să ne întoarcem la comunism. Am văzut ce se întâmplă în Timişoara şi de aceea am ieşit şi noi în stradă", a spus Ştefan Munteanu, unul dintre manifestanţi.

Un alt participant la acţiune a spus că vrea ca în România legile să fie respectate.

"Noi vrem ca lucrurile să fie cum trebuie în ţară, să se respecte legile. Nu mi se pare normal să se recurgă la violenţă în momentul în care nu mai ai controlul", a spus un tânăr, Paul Cristian.

În încheierea protestului, manifestanţii au plecat încolonaţi din Piaţa Sfatului, pe strada Republicii, spre punctul iniţial al acţiunii de protest - Troiţa Revoluţiei, unde oamenii s-au împrăştiat.

Pe durata manifestaţiei, traficul rutier nu a fost perturbat şi nu a fost necesară intervenţia juandarmilor, nefiind înregistrate incidente.

Aproximativ 300 de braşoveni, majoritatea studenţi, au ieşit în stradă, marţi seară, în semn de solidaritate cu manifestanţii anti-PSD de la Timişoara.

Manifestaţia a izbucnit, iniţial, la Troiţa Revoluţiei, unde protestatarii au scandat "Jos comunismul!", "Braşov, Timişoara, mâine în toată ţara!", "Jos dictatura!", "Iliescu, nu uita, România nu e a ta!", Păcat, păcat, de sângele vărsat!".

Tinerii au cântat "Deşteaptă-te Române" şi au rostit "Tatăl nostru", după care au pornit de la Troiţa Revoluţiei pe strada Republicii, până în Piaţa Sfatului, pe tot traseul manifestându-se zgomotos.

Manifestanţii s-au oprit apoi în Piaţa Sfatului, în apropierea sediului organizaţiei judeţene Braşov a PSD, unde au scandat lozinci precum "Comuniştii PSD ne-au furat valorile!", "România, nu uita, PSD e PCR!", "Jos Iliescu!", "Nu suntem laşi, nu suntem hoţi, puteţi să ne împuşcaţi pe toţi!".

Reprezentanţii PDL şi PSD Braşov au respins orice implicare în iniţierea şi organizarea manifestaţiei de marţi seară, de la Braşov, dar nu au exclus posibilitatea ca printre participanţi să se afle, în nume propriu, şi simpatizanţi sau membri ai celor două partide

Zeci de jandarmi au asigurat ordinea publică în zonă.

Aproximativ 3.000 de persoane au participat, marţi după-amiază, la Timişoara, la un miting electoral al lui Mircea Geoană, însă acolo s-au adunat şi manifestanţi anti-PSD, cele două grupuri fiind despărţite de un cordon de jandarmi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici