Circa 50 de mineri de la Mina Vulcan au venit la sediul CNH, unde au discutat cu directorul companiei
Aproximativ 50 de mineri de la Mina Vulcan din Valea Jiului au venit, miercuri, la sediul Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani, unde au discutat cu directorul general al CNH, Constantin Jujan.
Circa 50 de mineri de la Mina Vulcan au venit la sediul CNH, unde au discutat cu directorul companiei (Imagine: Gigi Ciuncanu/Mediafax foto)
Cei aproximativ 50 de mineri de la Mina Vulcan au venit la Petroşani cu un autobuz şi au fost conduşi de liderul de sindicat, Ioan Ciubotaru, acesta declarând că oamenii sunt nemulţumiţi pentru că "minerii tot timpul au fost paria societăţii româneşti".
"Vrem să ne fie respectate drepturile, vrem să fim respectaţi ca oameni şi ceea ce am obţinut acum o lună (n.r. - memorandumul aprobat de Ministerul Economiei prin care sporul de pericol se alinia la legile în vigoare) să fie respectat", a spus Ciubotaru.
Potrivit sursei citate, după ce ministrul Economiei, Ion Ariton, a aprobat memorandumul, salariile minerilor ar fi trebuit să crească cu circa 10%, procent ce înseamnă alinierea sporului de pericol la actualul Cod al muncii, dar şi alte actualizări salariale conforme cu legile din 2012.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Netanyahu anunţă că încetarea focului este amânată până la primirea listei ostaticilor eliberaţi
-
Războiul din Ucraina, ziua 1061. Rusia critică parteneriatul de 100 de ani dintre Ucraina şi Regatul Unit / Forţele ucrainene lovesc o fabrică ocupată de ruşi după retragere în Ciasiv Iar
-
TikTok devine inaccesibil în SUA
Ciubotaru a mai spus că salariile minerilor nu au fost actualizate în ultimii ani, "vreo patru".
La Petroşani, cei aproximativ 50 de mineri s-au întâlnit cu directorul CNH, Constantin Jujan, cu care au discutat aproximativ 15 minute în curtea companiei.
Jujan le-a spus minerilor că demersul lor nu este justificat, întrucât, joi, o delegaţie a CNH şi a sindicatelor se va întâlni cu reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ai Ministerului Finanţelor.
Totodată, directorul general al CNH le-a explicat oamenilor că vor informaţi cu privire rezultatele discuţiilor de joi de către liderii de sindicat.
La rândul lor, minerii i-au spus directorului că liderul de sindicat nu i-a anunţat cu privire la întâlnirea de la Bucureşti.
După discuţia cu directorul general Constantin Jujan, minerii au plecat spre Mina Vulcan.
În 17 ianuarie, Ministerul Economiei a încheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei tranşe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajaţi disponibilizaţi în 2011 din companie, precum şi creşterea preţului de vânzare a huilei către producătorii de electricitate.
Protocolul face referire şi la actualizarea grilei de salarizare prin indexarea sporului de pericol, dar şi la angajarea forţei de muncă tinere la CNH.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO