Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în oraşul Copşa Mică din judeţul Sibiu intervine echipa pirotehnică pentru asanarea muniţiei neexplodate.
„Pirotehnicieni din cadrul ISU Sibiu intervin în zona localităţii Copşa Mică pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, cel mai probabil din timpul conflictelor armate. Se intervine pentru identificarea a trei elemente de muniţie, posibil bombe de aviaţie, pentru ridicarea acestora în condiţii de siguranţă, conform prevederilor legale şi cercetarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată”, a spus Nistor.
Conform purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, elementele de muniţie au fost descoperite de muncitorii care făceau săpături în zona respectivă, ei fiind cei care au apelat 112.
Misiunea se desfăşoară în apropierea căii ferate dintre Copşa Mică şi Mediaş, motiv pentru care circulaţia feroviară a fost oprită, urmând să fie reluată la finalul intervenţiei.
Citeşte şi: Sute de mii de lei cheltuiţi într-o comună prahoveană pentru fântâni cu apă care nu este potabilă – GALERIE FOTO
Citeşte şi: Legea privind combaterea risipei alimentare a fost adoptată. Alimentele aproape de expirare vor fi donate
Citeşte şi: Vreme mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi
Citeşte şi: Anticipăm un sezon gripal mai precoce, a anunţat preşedintele Societăţii de Microbiologie din România, Alexandru Rafila
Citeşte şi: Peste 20 de vârstnici evacuaţi dintr-un azil în urma unui incendiu. 6 dintre ei au ajuns la spital
Citeşte şi: Fostul adjunct al Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, condamnat definitiv la trei ani cu executare