Circulaţia pe Calea Griviţei, închisă de sâmbătă până miercuri pentru lucrări la pasajul Basarab

Circulaţia rutieră pe Calea Griviţei va fi închisă pe ambele sensuri, pe tronsonul cuprins între Bulevardul I.Gh. Duca şi Pasajul Grant, de sâmbătă până miercuri, pentru continuarea lucrărilor la pasajul denivelat superior Basarab.

Urmărește
167 afișări
Imaginea articolului Circulaţia pe Calea Griviţei, închisă de sâmbătă până miercuri pentru lucrări la pasajul Basarab

Circulaţia pe Calea Griviţei, închisă de sâmbătă până miercuri pentru lucrări la pasajul Basarab (Imagine: Ovidiu Andrei/Arhiva Mediafax Foto)

Primăria Capitalei anunţă că sâmbătă va începe montarea tablierului metalic al podului hobanat în zona intersecţiei Calea Griviţei cu Şoseaua Nicolae Titulescu. Astfel, pentru efectuarea acestor lucrări, începând de sâmbătă, ora 00.00, şi până miercuri, aceeaşi oră, circulaţia rutieră va fi închisă pe Calea Griviţei, pe ambele sensuri, pe tronsonul cuprins între Bulevarudl I.Gh. Duca şi Pasajul Grant.

Pe perioada închiderii circulaţiei pe Calea Griviţei, mijloacele de transport în comun care tranzitau zona vor circula pe trasee deviate. Astfel, troleibuzele liniilor 65 şi 97 vor circula pe traseul actual, între cartierul Pajura, respectiv ştrandul Străuleşti, şi Stoica Ludescu, iar de pe Calea Griviţei va fi montată o buclă provizorie pentru întoarcerea troleibuzelor.

Troleibuzele liniei 86 vor circula pe traseul actual între Stadionul Naţional şi intersecţia Calea Griviţei cu Banu Manta (Gara de Nord), cu întoarcere prin Bulevardul I. Gh. Duca, Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, strada Leonida Varnali, strada Polizu, apoi traseul de bază.

Autobuzele liniei 105 vor circula, în ambele sensuri, pe un traseu modificat, de la intersecţia străzii Av. Popişteanu cu Bulevardul Ion Mihalache, pe Bulevardul Ion Mihalache, Bulevardul Banu Manta, Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, Bulevardul Gheorghe Duca, Piaţa Gării de Nord, apoi pe traseul actual.

Municipalitatea menţionează că riveranii pot circula deviat prin străzile Miron Costin, Alexandru I. Cuza, Comana şi Constantin Marinescu.

Podul hobanat va avea o lungime de 370,7 metri, urmând să fie finalizat în zona trecerii peste Calea Griviţei, peste pachetele de linii CF aparţinând complexului Gara de Nord şi peste Bulevardul Dinicu Golescu. Pe pasaj, pe zona podului hobanat, va fi realizată o staţie de tramvai dotată cu scări fixe, lifturi şi escalatoare, care vor asigura legătura între nivelul peroanelor staţiei şi cel al solului, precum şi cu staţia de metrou Basarab.

"Realizarea podului hobanat a presupus o etapizare a lucrărilor din care s-a consumat până acum execuţia pilelor şi a culeelor, inclusiv a pilonului central cu secţiune casetată. Este în curs de realizare executarea tablierului metalic, va urma betonarea dalei şi pretensionarea cablurilor. În final, va fi realizată staţia de tramvai şi legăturile sale funcţionale", precizează Primăria Capitalei.

Pasajul rutier denivelat superior Basarab va realiza legătura rutieră şi de tramvai între Bulevardul Nicolae Titulescu - Şoseaua Orhideelor - Podul Grozăveşti - Bulevardul Vasile Milea (pentru circulaţia tramvaielor) şi, respectiv, Şoseaua Grozăveşti, întregind astfel inelul principal de circulaţie al Bucureştiului în partea de nord-vest. Proiectul cuprinde două traversări majore de obstacole - râul Dâmboviţa, peste podul existent şi calea ferată, în zona Gării de Nord.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici