Circulaţia pe DN 12 C, în zona Lacul Roşu, dificilă din cauza ninsorii

Publicat: 01 04. 2008, 10:46
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Pe DN 12 C, în zona staţiunii Lacu Roşu, carosabilul este acoperit cu 1-2 centimetri de zăpadă, circulaţia desfăşurându-se în condiţii de iarnă. S-a intervenit cu antiderapant încă de la primele ore ale dimineţii, astfel încât nu s-au înregistrat probleme deosebite în trafic, a declarat, marţi, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu.

Potrivit acestuia, pe celelalte drumuri naţionale din judeţul Harghita carosabilul este curat, dar şoferii trebuie să ţină seama de faptul că arterele sunt umede, iar pe alocuri, în zonele înalte, în special în Pasul Bucin (DN13 B), sunt acoperite cu un strat subţire de zăpadă apoasă şi cu polei.

În Harghita a început să ningă marţi dimineaţă, iar temperatura atmosferică este în scădere.

"La Bucin am înregistrat minima dimineţii în judeţul Harghita, de minus 4 grade Celsius şi un strat de zăpadă de 87 de centimetri în extracarosabil, iar la Miercurea Ciuc temperatura atmosferică a coborât până la zero grade fără ca ninsoarea căzută să se depună, solul nefiind îngheţat încă. Ninge slab şi cu intermitenţe în toate localităţile judeţului”, a declarat meteorologul de serviciu de la Staţia Miercurea Ciuc, Kollo Eniko.

Pentru intervalul următor, meteorologii prognozează vreme închisă, în curs de răcire, cu precipitaţii care se vor transforma în ninsori în zonele montane înalte.