Circulaţia pe DN 7 C - Transfăgărăşan, blocată din cauza căderilor masive de pietre de pe versanţi

Circulaţia rutieră pe DN 7 C - Transfăgărăşan în judeţul Sibiu este blocată, marţi, din cauza căderilor masive de pietre de pe versanţi determinate de ploile din ultimele zile.

Urmărește
379 afișări
Imaginea articolului Circulaţia pe DN 7 C - Transfăgărăşan, blocată din cauza căderilor masive de pietre de pe versanţi

Circulaţia pe DN 7 C - Transfăgărăşan, blocată din cauza căderilor masive de pietre de pe versanţi (Imagine: Alina State/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit şefului Serviciului Drumuri Naţionale Sibiu, Liviu Creţu, Transfăgărăşanul este blocat la kilometrul 130+800, întrucât, în jurul orei 8.30, a avut loc o cădere de pietre de pe versanţi.

Aceasta este cea de-a doua cădere de pietre produsă în apropiere de cabana Bâlea Cascadă din ultimele ore.

"DN 7 C – Transfăgărăşan este blocat din cauza căderilor de piatră de pe versanţi. Au căzut în această dimineaţă două pietre foarte mari, circa 560 de metri cubi de piatră. Se acţionează mecanic, cu două încărcătoare speciale, în condiţiile care în acest moment plouă torenţial. A mai căzut piatră şi în cursul serii de luni, dar nu aşa de mult şi s-a acţionat rapid pentru deblocarea unui sens de mers, astfel încât turiştii din zonă să poată pleca spre case fără probleme", a declarat Liviu Creţu.

Un echipaj de la Poliţia Rutieră supraveghează zona până când drumul va fi redeschis traficului.

"Pe DN 7 C există un echipaj de la Poliţia Rutieră. Nu sunt probleme în acest moment în afară de faptul că nu se circulă din cauza căderilor de piatră", a declarat Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici