Circulaţia pe Şoseaua de Centură a Capitalei a fost reluată
Accidentul s-a produs în jurul orei 15.35 şi au fost implicate două autotrenuri şi un autoturism.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Infotrafic, un tir înmatriculat în Polonia, care venea dinspre Bragadiru spre Măgurele, a lovit un alt tir, staţionat pe marginea carosabilului, care a intrat pe contrasens şi a izbit o maşină care circula regulamentar.
După impact, cele trei autovehicule implicate în accident au luat foc. Incendiul a fost stins la scurt timp de pompierii militari.
Şoferul tirului polonez a decedat pe loc, fiind prins în cabina tirului, iar alte patru persoane au fost rănite – şoferul celui de-al doilea tir şi şoferul şi pasagerii din autoturism.