Circulaţia rutieră, închisă pe o stradă din Craiova, după ce asflatul s-a surpat

Publicat: 09 07. 2016, 22:28
Actualizat: 09 07. 2017, 05:34

Mai multe echipaje de intervenţie de la Compania de Apă Oltenia au ajuns în zonă, întrucât de cele mai multe ori când s-a surpat asfaltul în Craiova a fost vorba de conducte de apă fisurate. De data aceasta, însă, problema nu ar fi de la reţeaua de alimentare cu apă.

“Nu este vorba de o conductă a Companiei de Apă Oltenia, noi suntem aici. Am verificat tot. Nu ştim de unde este problema deocamdată. Groapa are cam doi metri pătraţi, încercăm să depistăm problema”, a declarat Constantin Mitriţă, directorul Companiei de Apă Oltenia.

Autorităţile iau în calcul chiar şi o surpare de teren.

„Am închis deja circulaţia pe stradă. Au venit şi echipele de la termoficare, încercăm să aflăm de unde a apărut problema. Este posibil să fie şi o alunecare de teren. Sperăm să putem remedia problema în această noapte şi apoi să asfaltăm”, a declarat, la rândul său, viceprimarul Craiovei, Adrian Cosman.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, şansele ca strada Constantin Brâncuşi să fie redată traficului rutier până duminică dimineaţă sunt minime.