Prima pagină » Social » Circulaţia se deschide integral marţi pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu

Circulaţia se deschide integral marţi pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu

Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, spune că de marţi de deschide integral circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu, judeţul Gorj.
Circulaţia se deschide integral marţi pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu
Laura Buciu
15 iul. 2024, 17:43, Social

Circulaţia pe Varianta Ocolitoare Târgu Jiu se deschide integral marţi, de la ora 14.00.

„În lungime de 19,987 km la care se adaugă un drum de legătură cu DJ665 de km 1+385 km, acest nou obiectiv de infrastructură deschis circulaţiei va permite autovehiculelor de mare tonaj să tranziteze zona fără a mai traversa oraşul şi va asigura legătura cu DN66 (Filiaşi – Târgu Jiu), DN67 (Târgu Jiu – RâmnicuVâlcea) , DN66 (Târgu Jiu – Petroşani)”, spune Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Varianta Ocolitoare Târgu Jiu are profil de drum naţional cu o bandă pe sens, iar pe traseul ei au fost construite inclusiv 12 poduri şi pasaje, două 2 parcări, trei noduri rutiere.

Valoarea totală a proiectului este de 165,3 miloane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Fonduri Europene Nerambursabile.