Circulaţia va fi blocată luni în centrul oraşului Sinaia
Circulaţia pe principala arteră rutieră care traversează staţiunea Sinaia va fi complet blocată, luni, începând cu ora 9.00 şi până la ora 19.00, întrucât administraţia locală organizează în centrul oraşului evenimentul "Primăria copiilor".
![Imaginea articolului Circulaţia va fi blocată luni în centrul oraşului Sinaia](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/4472652/1/sinaia-ovidiu-iordachi.jpg?width=560)
Circulaţie blocată, luni, la Sinaia, pentru organizarea unor evenimente dedicate copiilor (Imagine din arhivă; Ovidiu Iordachi/Mediafax Foto)
Poliţia Prahova a anunţat că traficul rutier în zona centrală a staţiunii Sinaia, pe bulevardul Carol I, va fi complet blocat luni, între orele 9.00 şi 19.00, întrucât în zonă se organizează un eveniment dedicat copiilor, sub denumirea "Primăria copiilor”.
Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Sinaia, Mădălina Roşu, restricţiile de trafic vor fi impuse între sensul giratoriu din faţa Hotelului Internaţional şi sensul giratoriu din centrul oraşului, autovehiculele urmând să fie redirecţionate pe rute ocolitoare. Şoferii care doar tranzitează Sinaia vor fi redirecţionaţi pe DN 1, pe şoseaua de centură a oraşului.
Evenimentul organizat pentru copii de către administraţia locală din Sinaia presupune vizitarea de către aproximativ 700 de preşcolari şi elevi a celor două sedii ale Primăriei, plimbări gratuite cu maşinuţe, biciclete şi cu "trenuleţul copilăriei", pe Bulevardul Carol I, concursuri de şah şi demonstraţii de karate, tenis şi role.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/acc-1739989184.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/screenshot-2025-02-19-181831-1739981932.png?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4472652&pid=1)