Circulaţie dificilă pe Valea Prahovei, mii de turişti care au fost la munte se întorc acasă

Circulaţia pe drumul naţional 1, pe Valea Prahovei, se desfăşoară cu dificultate, duminică după-amiază, mii de turişti care au petrecut weekend-ul pe Valea Prahovei îndreptându-se către Ploieşti şi Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

Potrivit datelor furnizate de poliţiştii rutieri din Prahova, DN 1 este aglomerat, pe sensul de coborâre dinspre munte, în zona staţiunilor prahovene Azuga şi Buşteni.

Pe acest tronson de drum se circulă în coloană, bară la bară, iar viteza de deplasare este de cel mult 40 de kilometri pe oră.

Conform sursei citate, duminică, între orele 8.00 şi 14.00, cel puţin 5.000 de maşini au tranzitat DN 1, pe Valea Prahovei, pe sensul de mers Braşov - Bucureşti.

Sute de turişti au urcat pe platoul Bucegi, unde termometrele arată temperaturi cu şapte, opt grade mai mici decât cele înregistrate în staţiuni.

La telecabina din Buşteni, turiştii au aşteptat câte o jumătate de oră pentru a urca pe munte.

Potrivit şefului de instalaţie de la telecabina Buşteni, Gabriel Panac, aproximativ 700 de turişti au urcat pe platoul Bucegi cu această telecabină sâmbătă şi cel puţin 600 de turişti au urcat la babele cu telecabina duminică.

Salvamontiştii îi avertizează pe cei care urcă pe munte că este posibil ca vremea să se schimbe brusc şi le recomandă acestora să nu se abată de la traseele marcate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici