- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (25.02.2017, 09:56)
- Oana Despa
Circulaţie în condiţii de PLOAIE pe A3 Bucureşti-Ploieşti/ Ploaia torenţială îngreunează traficul pe A2 şi A4
Pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti plouă torenţial, iar în zona kilometrilor 32 şi 33 s-a acumulat apă pe carosabil, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Circulaţie în condiţii de ploaie pe A3 Bucureşti-Ploieşti (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)
"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07:05), pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti, plouă torenţial, iar în zona kilometrilor 32 şi 33, s-a acumulat apă pe carosabil", se arată într-o informare a Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor concrete de drum, să folosească luminile de întâlnire şi să mărească distanţa în mers, între autovehicule.
Pe A2 Bucureşti - Constanţa, se circulă cu dificultate din cauza ploii torenţiale, în condiţii similare circulându-se şi pe autostrada A4 Agigea - Ovidiu, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Jandarmeria Bucureşti, despre mitingul din Piaţa Victoriei: Un bărbat a fost prins cu un cuţit
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
"Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (09.50) pe A2 Bucureşti - Constanţa, se circulă cu dificultate din cauza ploii torenţiale. În condiţii similare se circulă şi pe autostrada A4 Agigea - Ovidiu. Pe suprafaţa carosabilă este posibil să se acumuleze cantităţi însemnate de apă şi există riscul acvaplanării", se arată într-o informare a Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.
Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată la starea carosabilului, fără să bruscheze comenzile, să mărească distanţa în mers între autovehicule pentru a putea opri în caz de urgenţă.
De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteo de ploi şi ninsori la munte, care a intrat în vigoare de vineri seară şi este valabilă până sâmbătă seara.
Astfel, până sâmbătă la ora 20.00, vremea se va răci şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. În regiunile sud-vestice şi sudice, precum şi la munte, cantităţile de apă vor ajunge la 15 - 20 l/mp.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă.
În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.
Local şi temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 60 km/h, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe