Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri din ţară din cauza zăpezii

Ninsorile şi viscolul au produs, până miercuri după-amiază, blocări de drumuri sau îngreunarea traficului rutier, precum şi întreruperea furnizării de energie electrică, în principal în cinci judeţe, respectiv Teleorman, Olt, Mehedinţi, Doj şi Caraş-Severin.

Urmărește
6 afișări
Imaginea articolului Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri din ţară din cauza zăpezii

Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri din ţară din cauza zăpezii

Potrivit unui comunicat de miercuri al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, până la ora 13:00, în judeţul Teleorman, în urma căderilor de zăpadă şi a vântului care bătea cu până la 70 de kilometru pe oră, au rămas fără energie electrică 11 localităţi, în zonele Roşiorii de Vede: Crângeni, Dorobanţi, Călmăţuiu de Sus), Dideşti, Însurăţei, Merişani, Dobroteşti, Balaci, Tecuci, Ciolăneşti, Siliştea, Gumeşti).

De asemenea, erau izolate patru localităţi: Ciolăneşti, Vedea, Dracsanei şi Beuca, în zonă fiind trimise utilaje pentru deszăpezire.

La aceeaşi oră, erau închise următoarele drumuri: DN 65A: Turnu-Magurele – Roşiori de Vede, DJ 601F: Coşoteni – Vedea, DJ 612B: Dracsanei – Beuca, DJ 504 Cernetu-Alexandria, DJ 703 Mavrodin-Călineşti, DJ 612 Săceni-Ciolăneşti, DJ 701 Balaci-Tecuci, DJ 612 Orbeasca-Călineşti. Se acţionează cu mijloace specifice de deszăpezire.

Pe celelalte tronsoane de drum se acţionează pentru înlăturarea zăpezii, dar situaţia este îngreunata din cauza vântului.

În aceste zone acţionează 38 agenţi poliţie rutieră; 82 agenţi poliţie ordine publică rural, zece echipe de ordine publică urban. De asemenea, două echipe intervenţie ale ISUJ acţionau pe DN 65A pentru salvarea a cinci persoane înzăpezite şi transportarea a 2 persoane la spital pentru dializă.

Au fost constituite şi forţe şi mijloace în rezervă, respectiv 22 de jandarmi.

În judeţul Olt, la ora 13:00, erau blocate următoarele drumuri: D.J. 642 – Stoeneşti-Gostavăţu – Scărişoara, Cilieni, Rusăneşti, D.J. 642 A – Vlădila-Traian, D.J. 546 – Drăgăneşti-Olt – Slatina, (Brebeni, Coteana, Mărunţei), D.J. 641 – Caracal-Cezieni, D.J. 542 – Caracal – Redea – Bucinişu, D.J. 604 – Vădastra – Obîrşia – se circulă pe un sens, D.J. 544 – Vădastra –Urzica, D.J. 546 B– Dăneasa – Sprâncenata, D.J. 546 A– Drăgăneşti-Olt – Stoicăneşti-Văleni, DC 106 – Văleni-Seaca-Mihăeşti.

Se acţionează cu efective mărite din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere şi Poliţiei de Ordine Publică.

În judeţul Olt nu au curent electric 22 de localităţi.

În această situaţie intervin 45 de membri ai Serviciului de Poliţie Rutieră, 250 de persoane de la Ordine Publică, nouă subofiţeri, cu trei autospeciale, de la ISUJ. Totodată, sunt nouă jandarmi pe teren, cu trei autovehicule, precum şi 24 în rezervă.

În judeţul Mehedinţi erau fără energie electrică, la ora 13:30, 12 localităţi.

De asemenea, erau blocate: DN 67D: Godeanu, DJ 670: Balta-Godeanu, DJ 606D: Strehaia-Greci, DJ 606C: E70-Buiceşti-Ţintaru-Argetoaia, DJ 606 A: Dumbrava, DJ 607B: Cireşu – Jidoştiţa, DJ 671 E: Şişeşti, DJ 671 D: Corcova, DC 60: Lupşa de Sus.

Forţe şi mijloace de intervenţie erau compuse din 75 de agenţi de poliţie rurală, 12 în mediul urban, 18 agenţi de poliţie rutieră şi patru ofiţeri. De asemenea, acţionau 21 de utilaje deszăpezire. În rezervă erau 24 de subofiţeri de la ISUJ şi 20 de jandarmi.

În Judeţul Dolj erau blocate următoarele drumuri din zona Filiaşi: D.J. 606 B, Greceşti-Cernăteşti, D.C. 606,Greceşti-Secu. În cadrul Poliţiei oraş-Filiaşi şi posturile arondate au acţionat zece agenţi de poliţie şi doi ofiţeri de poliţie. S-a acţionat cu două autocamioane cu lamă.

În zona Craiova: D.J. 641, Craiova-Mischii, D.J .641 A, Gherceşti-Melineşti, D.C.,Craiova-Gherceşti, D.C., Bucovăţ-Lazu. Au acţionat 44 de poliţişti din unităţile municipale, precum şi 34 de utilaje.

În zona Pleniţa: DJ 552 B, Pleniţa-Verbiţa-Verbicioara, DJ 561, Cornu-Vârtop-Corlate-Izvoare. Au acţionat şapte agenţi de poliţie. Se acţionează cu un autogreder şi un tractor cu lamă.

În zona Segarcea erau blocate: D.J. 561 A, Giurgiţa-Bârca şi Goicea-Cârna, D.J. 561 Segarcea-Calopăr. Au acţionat 20 agenţi de poliţie şi patru utilaje. Serviciul Poliţiei Rutiere a acţionat cu două echipaje mobile şi patru agenţi.

În total erau blocate şapte drumuri judeţene şi trei comunale.
Total drumuri blocate: 7 DJ şi 3 DC

Forţe şi mijloace de intervenţie: 87 de agenţi poliţie. Un echipaj ISU a acţionat pentru transportul unui pacient la spital pentru dializă. Secţia Drumuri Naţionale a acţionat cu 43 de autoutilaje cu lamă.

În judeţul Caraş-Severin, din cauza ninsorilor abundente din ultimele 24 de ore, pe DN 67 D Baia de Aramă-Băile Herculane, la Km 95+000, s-a produs o avalanşă care a antrenat în cădere şi pietre, blocând carosabilul. Pentru deblocarea drumului, Secţia de Drumuri Naţionale Orşova a acţionat cu două autovehicule dotate cu lamă şi răspânditor şi un utilaj tip “Unimag”. În jurul orei 12.00 s-a reuşit deblocarea unui sens de mers, circulaţia fiind reluată. Se acţionează în continuare pentru lărgirea drumului şi deblocarea completă.

Pe raza judeţului Caraş-Severin nu erau drumuri blocate, însă se circulă în condiţii de iarnă pe DN 57 Moldova Nouă – Orşova şi DN 67 D Băile Herculane- Baia de Aramă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici