Prima pagină » Social » Circulaţie întreruptă pe A2, în urma unui accident rutier în care au fost rănite două persoane

Circulaţie întreruptă pe A2, în urma unui accident rutier în care au fost rănite două persoane

Circulaţia a fost întreruptă, vineri dimineaţă, pe autostrada A2, la kilometrul 20, pe sensul spre Bucureşti, în urma unui accident în care două persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind preluată cu un elicopter SMURD, informează, vineri, Centrul Infotrafic.
Circulaţie întreruptă pe A2, în urma unui accident rutier în care au fost rănite două persoane

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia a fost reluată în condiţii normale pe autostrada A2, pe tronsonul Fundulea – Bucureşti, începând cu ora 9.45.

Traficul rutier a fost întrerupt aproape o oră şi jumătate la kilometrul 20 al autostrăzii A2, pe sensul spre Bucureşti. Pe timpul restricţiei, trafic a fost deviat pe DN3 Fundulea – Bucureşti.

Accidentul a avut loc vineri dimineaţă, în jurul orei 8.30, după ce un autoturism a lovit din spate un autotren.

În urma accidentului, două persoane au fost rănite. Un elicopter SMURD a venit la locul accidentului pentru a prelua una dintre cele două persoane rănite, a precizat Centrul Infotrafic.