Bărbatul, de 29 de ani, este suspectat de comiterea a 15 infracţiuni de furt, patru de violare de domiciliu şi una de tâlhărie, toate comise în oraşul Berbeşti, informează, marţi, Poliţia Română.
Prejudiciul rezultat din comiterea infracţiunilor a fost estimat la 20.500 de lei.
Pentru recuperarea bunurilor sustrase, în baza autorizaţiilor emise de magistraţi, poliţiştii au efectuat nouă percheziţii domiciliare, în oraşul Berbeşti şi în comuna Alunu, la domiciliile mai multor persoane care au achiziţionat bunuri provenite din furt. Astfel, au fost recuperate mai multe cazane de fabricat ţuică, bormaşini, polidiscuri, o macara electrică şi mai multe unelte agricole, bunuri ce au fost restituite proprietarilor.
Anchetatorii au solicitat instanţei de judecată şi au obţinut arestarea preventivă a suspectului pentru 29 de zile.