Potrivit ISU Bucureşti – Ilfov, tânărul care a fost găsit în stare de inconştienţă în urma exploziei a decedat. Cel de al doilea a fost transportat la Spitalul Universitar în stare stabilă.
Ştire iniţială
Joi, în sectorul 6 din Bucureşti, a avut loc o explozie în interiorul unui autoturism staţionat. Anunţul a fost făcut prin apel la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti şi echipaje de prim ajutor. Zona a fost balizată. La caz acţionează şi două autospeciale pentru descarcerare şi echipaj CBRN.
Potrivit ISU Bucureşti, explozia a avut loc la o butelie aflată într-un autoturism care staţiona pe strada Braşov. În interior se aflau doi tineri cu vârste de aproximativ 26 şi 27 de ani. Unul dintre cei doi tineri este în stare de inconştienţă, în stop cardiorespirator. Celui de al doilea tânăr i se acordă primul ajutor.
Ca urmare a exploziei, maşina are geamurile sparte şi a suferit deformări. Poliţia Capitalei susţine că din primele date se conturează ipoteza că o butelie aflată în autoturism a făcut explozie.
Explozia nu a fost urmată de incendiu.