Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), luni, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a emis o ordonanţă de reţinere faţă de un bărbat pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta are calitatea de suspect într-un dosar în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, fals informatic, abuz în serviciu, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.
În fapt, suspectul, în calitate de registrator în cadrul unui centru de vaccinare din judeţul Argeş, având ca atribuţii înregistrarea în baza de date RENV (Registrul Electronic Naţional de Vaccinare) a persoanelor care se vaccinează anti-Covid, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada mai 2021 – februarie 2022, a pretins şi primit diferite sume de bani, dar şi foloase materiale (voucherele aferente vaccinării), pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să ateste informatic, în mod fals, vaccinarea împotriva COVID 19 în Registrul persoanelor vaccinate (RENV) a mai multor persoane care în fapt nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, acestea figurând ulterior în RENV ca fiind vaccinate.
În acest dosar sunt cercetaţi încă 22 de suspecţi pentru comiterea unora din faptele enumerate.