CJUE: În materia concurenţei, Comisia are competenţa de a constata inexistenţa unei practici abuzive

Autorizarea autorităţilor naţionale de concurenţă pentru a lua asemenea decizii "negative" ar risca să aducă atingere aplicării uniforme a normelor de concurenţă instituite de tratat, mai spune Curtea.

Potrivit Regulamentului nr. 1/20031, atunci când autorităţile naţionale de concurenţă (ANC) sau instanţele naţionale aplică legislaţia naţională privind concurenţa unei practici abuzive interzise de articolul 102 TFUE, acestea aplică şi dispoziţiile acestui articol. Prin aplicarea acestui articol în cazuri individuale, ANC pot să solicite încetarea unei încălcări, să dispună măsuri provizorii, să accepte angajamente ori să impună amenzi, penalităţi cu titlu cominatoriu sau orice alte sancţiuni prevăzute de dreptul lor naţional. Pe de altă parte, atunci când, consideră că, pe baza informaţiilor de care dispun, condiţiile de interdicţie nu sunt îndeplinite, aceste autorităţi pot decide de asemenea că nu există motive pentru a interveni.

În urma unei proceduri iniţiate împotriva Telekomunikacja Polska SA, preşedintele ANC poloneze a constatat că această întreprindere nu a comis un abuz de poziţie dominantă. În consecinţă, acesta a adoptat o decizie în temeiul dreptului intern prin care a concluzionat că întreprinderea în cauză nu a pus în aplicare nicio practică restrictivă, în timp ce, în ceea ce priveşte încălcarea articolului 102 TFUE, a constatat că nu mai era necesar să se pronunţe asupra fondului.

Tele2 Polska sp. z o.o., devenită Netia SA - societate concurentă a Telekomunikacja Polska SA - a atacat această decizie. Sesizată cu recurs, Sąd Najwyższy (Curtea Supremă a Poloniei) a solicitat Curţii de Justiţie să stabilească dacă, atunci când o ANC constată inexistenţa unei practici abuzive în temeiul dreptului naţional, dreptul Uniunii se opune posibilităţii ca această autoritate să adopte o decizie prin care să se concluzioneze în sensul inexistenţei unei încălcări a dispoziţiilor tratatului ("decizie negativă").

Curtea aminteşte mai întâi că, în cadrul principiului general al cooperării loiale, Regulamentul nr. 1/2003 a instituit un mecanism de cooperare între Comisie şi autorităţile naţionale de concurenţă în vederea asigurării unei aplicări coerente a normelor de concurenţă în statele membre.

În continuare, Curtea observă că, atunci când o autoritate naţională de concurenţă consideră că, pe baza informaţiilor de care dispune, condiţiile de interdicţie nu sunt îndeplinite, regulamentul prevede în mod clar că această competenţă a autorităţii este limitată la o decizie de a nu interveni.

Faptul de a autoriza autorităţile naţionale de concurenţă să adopte decizii prin care să se constate că articolul 102 TFUE (tratatul de aderare la Uuniunea Europeană) nu a fost încălcat ar repune în discuţie sistemul de cooperare instituit de regulament şi ar aduce atingere competenţei Comisiei.

Astfel, o asemenea decizie negativă privind fondul ar risca să aducă atingere aplicării uniforme a normelor de concurenţă instituite de tratat, care este unul dintre obiectivele regulamentului, din moment ce decizia ar putea să împiedice Comisia să constate ulterior că practica în discuţie constituie o încălcare a acestor norme.

Aşadar, în opinia Curţii, constatarea inexistenţei unei încălcări a interdicţiei abuzurilor de poziţie dominantă este rezervată Comisiei, chiar dacă o dispoziţie pertinentă a tratatului este aplicată într-o procedură desfăşurată de o autoritate naţională de concurenţă.

Pe de altă parte, Curtea constată că dreptul Uniunii se opune dispoziţiilor naţionale care prevăd, în asemenea împrejurări, doar posibilitatea adoptării, de către o autoritate naţională de concurenţă, a unei decizii negative privind fondul.