CJUE:In soluţionarea litigiilor de muncă se aplică legea ţării unde se exercită atribuţii importante

Potrivit CJUE, în cazul în care un angajat îşi desfăşoară activitatea în mai multe state membre, pentru soluţionarea unui litigiu privind un contract de muncă se aplică legea ţării în care acesta îşi exercită cea mai importantă parte a obligaţiilor profesionale, obiectivul fiind de a asigura o protecţie adecvată angajatului în calitate de parte contractantă aflată în poziţia cea mai defavorizată.

Convenţia de la Roma privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale în materie civilă şi comercială prevede că, în principiu, contractul de muncă este guvernat de legea aleasă de părţi, dar această alegere nu poate avea ca rezultat privarea angajatului de protecţia minimă care îi este asigurată prin normele imperative ale legii care ar fi fost aplicabilă în absenţa alegerii (articolul 6), se arată într-un comunicat al CJUE.

Astfel, în cazul în care părţile nu au ales legea aplicabilă, contractul de muncă este guvernat de legea ţării în care angajatul "îşi desfăşoară în mod obişnuit munca", sau, cu titlu subsidiar, de legea ţării în care este situată unitatea angajatoare, dacă angajatul nu îşi desfăşoară în mod obişnuit munca într-o singură ţară. Cu titlu de excepţie, contractul este guvernat de dreptul ţării cu care prezintă cele mai strânse legături.

CJUE precizează, în această cauză, că Heiko Koelzsch, cu domiciliul în Germania, a fost angajat în anul 1998 ca şofer pentru transporturi internaţionale de societatea de drept luxemburghez Gasa Spedition Luxembourg SA - care a fost preluată de societatea Ove Ostergaard Luxembourg SA - specializată în transportul de flori şi de alte plante din Danemarca către destinaţii situate în principal în Germania, dar şi în alte ţări europene.

Camioanele deţinute de Gasa sunt staţionate în Germania, unde societatea nu dispune de sediu social şi nici de birouri şi sunt înmatriculate în Luxemburg, iar şoferii sunt afiliaţi la sistemul de securitate socială luxemburghez.

Contractul de muncă al lui Koelzsch, semnat în anul 1998, prevedea, în caz de litigiu, aplicarea legii luxemburgheze.

Ca urmare a anunţului privind restructurarea Gasa şi reducerea activităţii cu mijloacele de transport care pleacă din Germania, salariaţii au creat în anul 2001, în Germania, un comitet de întreprindere din care Koelzsch a făcut parte ca membru supleant. Printr-o scrisoare din 13 martie 2001, directorul Gasa a reziliat contractul de muncă al acestuia cu începere de la 15 mai 2001.

După ce a sesizat instanţele germane care s-au declarat necompetente teritorial, Koelzsch a chemat în judecată Ove Ostergaard Luxembourg SA, succesoare în drepturi a Gasa, la Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Luxemburg, pentru a obţine obligarea acesteia la plata de despăgubiri pentru concediere abuzivă precum şi a unei indemnizaţii compensatorii pentru lipsa preavizului şi pentru plăţile salariale restante. Angajatul a susţinut că, deşi dreptul luxemburghez era cel aplicabil contractului de muncă, nu trebuia să fie privat de protecţia garantată, în temeiul Convenţiei de la Roma, prin aplicarea normelor imperative din legea germană care interzice concedierea membrilor comitetului de întreprindere, în absenţa alegerii de către părţi.

Koelzsch a susţinut că ar fi nelegală concedierea în Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980.

Convenţia de la Roma a fost înlocuită prin Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (Roma I).

"Întrucât acest regulament se aplică contractelor încheiate după 17 decembrie 2009, nu îşi găseşte aplicarea în prezenta cauză", precizează CJUE.

Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Luxemburg a considerat că litigiul era supus numai dreptului luxemburghez, soluţie confirmată de Curtea de Apel şi de Curtea de Casaţie din Luxemburg.

"În consecinţă, domnul Koelzsch a sesizat în luna martie 2007 Tribunalul Districtual din Luxemburg cu o acţiune în despăgubire împotriva statului luxemburghez pentru aplicarea greşită, de către instanţele naţionale, a dispoziţiilor din Convenţia de la Roma. Sesizată cu soluţionarea apelului declarat de domnul Koelzsch, Curtea de Apel din Luxemburg a decis să solicite Curţii de Justiţie să stabilească dacă, în cazul în care un angajat îşi desfăşoară munca în mai multe ţări, însă revine în mod sistematic într-una dintre acestea, trebuie să se considere că legea acestei ţări are vocaţie să se aplice în calitate de «lege a ţării în care angajatul îşi desfășoară în mod obişnuit munca» în sensul Convenţiei de la Roma", se arată în comunicat.

În cadrul hotărârii pronunţate marţi, Curtea aminteşte că articolul 6 din Convenţia de la Roma instituie norme de conflict speciale în privinţa contractelor individuale de muncă, care derogă de la cele care privesc libertatea de alegere a legii aplicabile şi criteriile de determinare a acesteia în absenţa unei astfel de alegeri.

"Astfel, articolul 6 din convenţia amintită limitează libertatea de alegere a legii aplicabile. Acesta prevede că părţile la contract nu pot, prin acordul lor, să excludă aplicarea normelor imperative ale legii care ar fi aplicabilă contractului în absenţa unei astfel de alegeri. În continuare, acelaşi articol 6 prevede criterii de legătură specifice care sunt, în primul rând, cel al ţării în care angajatul «îşi desfăşoară în mod obişnuit munca» şi, în al doilea rând, în lipsa unui astfel de loc, cel al sediului «prin care a fost angajat»", precizează sursa citată.

Curtea constată că, în această privinţă, Convenţia de la Roma urmăreşte să asigure o protecţie adecvată angajatului. Prin urmare, în cazul în care angajatul îşi desfăşoară activitatea în mai multe state contractante, convenţia trebuie interpretată în sensul că garantează aplicabilitatea primului criteriu care face trimitere la legea statului în care, în executarea contractului, angajatul se achită de cea mai mare parte a obligaţiilor sale faţă de angajatorul său şi, aşadar, la legea locului în care sau din care angajatul îşi desfăşoară în mod efectiv activităţile profesionale şi, în lipsa unui punct central al afacerilor, la legea locului în care acesta îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţilor sale.

"Astfel, legea aplicabilă este determinată de statul în care angajatul îşi exercită funcţia economică şi socială, întrucât mediul profesional şi politic influenţează munca. Prin urmare, în măsura posibilului, trebuie garantată respectarea normelor de protecţie a angajaţilor prevăzute de dreptul ţării în cauză. Acest criteriu al locului de desfăşurare a activităţilor profesionale trebuie interpretat în mod larg şi trebuie aplicat atunci când, precum în speţă, angajatul îşi desfăşoară activitatea profesională în mai multe state contractante, în măsura în care instanţa naţională poate să determine statul cu care munca prezintă o legătură semnificativă", se mai arată în decizia CJUE.

Prin urmare, Curtea de Apel are datoria să interpreteze în mod larg acest criteriu de legătură instituit prin Convenţia de la Roma, pentru a stabili dacă Koelzsch şi-a desfăşurat în mod obişnuit munca într-unul din statele contractante şi pentru a stabili în care dintre acestea.

În acest scop, luând în considerare natura muncii în sectorul transporturilor internaţionale, instanţa naţională trebuie să ţină seama de ansamblul elementelor care caracterizează activitatea angajatului, potrivit CJUE.

Aceasta trebuie să decidă în care stat este situat locul pornind de la care angajatul îşi efectuează misiunile de transport, primeşte instrucţiunile cu privire la misiunile sale şi îşi organizează munca, precum şi locul în care se află instrumentele de muncă. De asemenea, aceasta trebuie să verifice şi care sunt locurile în care transportul este efectuat în principal, locurile de descărcare a mărfurilor, precum şi locul unde angajatul se întoarce după misiunile sale.