CJUE:Remuneraţia autorilor în caz de împrumut public, raportată şi la numărul obiectelor împrumutate

Remunerația datorată autorilor în cazul unui împrumut public nu poate fi calculată exclusiv în funcție de numărul de persoane împrumutate. Cuantumul remunerației ar trebui să țină seama și de numărul de obiecte puse la dispoziția publicului, astfel încât marile instituții de împrumut public să plătească o remunerație mai mare decât instituțiile mai mici

Potrivit Directivei privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale, autorii dispun de un drept exclusiv de a autoriza sau de a interzice închirierea și împrumutul operelor originale și al copiilor protejate prin dreptul de autor.

Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul specific al împrumutului public, statele membre pot deroga de la acest drept exclusiv, cu condiția ca autorii să obțină cel puțin o remunerație în temeiul acestui împrumut.

În 7 iulie 2004, VEWA, o societate belgiană de gestiune a drepturilor de autor a introdus împotriva unui decret regal de transpunere a directivei o acțiune în anulare la Raad van State van België (Consiliul de stat, Belgia).

VEWA arată în special că, prin stabilirea unei remunerații forfetare de 1 euro pe an și pe adult și de 0,5 euro pe an și pe minor înscris la instituțiile de împrumut, cu condiția ca acesta să fi făcut în perioada de referință cel puțin un împrumut, acest decret regal încalcă dispozițiile directivei prin care se impune plata unei "remunerații echitabile" pentru un împrumut sau pentru o închiriere.

În acest context, Raad van State a decis să se adreseze Curții de Justiție.

Această instanță a solicitat, în esență, să se stabilească dacă directiva se opune unui sistem național potrivit căruia remunerația datorată autorilor în cazul unui împrumut public este calculată exclusiv în funcție de numărul de persoane împrumutate înscrise la instituțiile publice, în special biblioteci, pe baza unei sume forfetare stabilite pe an și pe persoană împrumutată.

Curtea a ţinut cont că remunerația trebuie să permită autorilor să primească un venit corespunzător. Așadar, cuantumul său nu poate fi pur simbolic.

"Dat fiind că remunerația constituie contraprestația prejudiciului suferit de autori din cauza utilizării neautorizate a operelor acestora, stabilirea cuantumului acestei remunerații nu poate fi integral separată de elementele care constituie un astfel de prejudiciu. Întrucât prejudiciul rezultă din împrumutul public, altfel spus din punerea la dispoziție a unor obiecte protejate de către
instituții accesibile publicului, cuantumul remunerației datorate ar trebui să țină seama de amploarea acestei puneri la dispoziție. Astfel, cu cât numărul de obiecte protejate puse la dispoziție de o instituție de împrumut public este mai ridicat, cu atât atingerea adusă drepturilor de autor este mai mare. Rezultă că remunerația care trebuie plătită de o astfel de instituție ar trebui să țină seama de numărul de obiecte puse la dispoziția publicului și că, prin urmare, marile instituții de împrumut public ar trebui să plătească o remunerație mai mare decât instituțiile mai mici", arată CJUE.

În plus, publicul vizat, respectiv numărul de persoane împrumutate înscrise la o instituție de împrumut, se dovedește la fel de relevant. Astfel, cu cât numărul de persoane care au acces la obiectele protejate este mai ridicat, cu atât atingerea adusă drepturilor de autor este mai mare. Astfel, cuantumul remunerației care trebuie plătită autorilor ar trebui să fie stabilit luând în considerare și numărul de persoane împrumutate înscrise la acea instituție.

"În speță, este cert că sistemul instituit prin decretul regal ține seama de numărul de persoane împrumutate înscrise la instituțiile de împrumut public, dar nu de numărul de obiecte protejate puse la dispoziția publicului. Astfel, o asemenea luare în considerare nu ține suficient cont nici de amploarea prejudiciului suferit de autori, nici de principiul potrivit căruia autorii trebuie să primească o remunerație reprezentând un venit corespunzător. În plus, decretul prevede că, atunci când o persoană este înscrisă la mai multe instituții, remunerația este datorată doar o singură dată pentru acea persoană. În această privință, VEWA a susținut că 80 % din instituții în comunitatea franceză din Belgia afirmă că o mare parte a abonaților lor sunt înscriși și la alte instituții de împrumut și că, prin urmare, aceștia nu sunt luați în considerare la plata remunerației autorului vizat", se mai artă în decizia CJUE.

În aceste condiții, acest sistem poate determina ca numeroase instituții să fie, în realitate, aproape scutite de obligația de a plăti orice remunerație. Or, o astfel de scutire de fapt nu este conformă dispozițiilor directivei, astfel cum sunt interpretate de Curte, potrivit cărora doar un număr limitat de categorii de instituții potențial obligate să plătească o remunerație poate să fie scutit de această plată.