CJUE: Titularul unei mărci se poate opune utilizării numelui când dreptul naţional o prevede

Dreptul la nume poate fi protejat şi în ceea ce priveşte aspectele sale economice, subliniază CJUE

Regulamentul privind marca comunitară prevede nulitatea mărcii în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul unui drept anterior, în special al unui drept la nume, astfel cum este definit de dreptul Uniunii sau de dreptul naţional.

Decizia CJUE survine unei solicitări a instanţei italiene în cazul societăţii Fiorucci SpA, constituită de stilistul Elio Fiorucci în anii ’70.

În anul 1990, societatea italiană a cedat societăţii japoneze Edwin Co Ltd întregul său patrimoniu creativ, cuprinzând toate mărcile a căror titulară era.

În anul 1999, la cererea societăţii Edwin, OAPI a înregistrat marca verbală "ELIO FIORUCCI" pentru o serie de produse, şi anume articole de parfumerie, articole de piele şi de voiaj, precum şi articole de îmbrăcăminte. Întemeindu-se pe Regulamentul privind mărcile, coroborat cu legislaţia italiană - domnul Fiorucci a contestat această înregistrare susţinând că numele său beneficia în Italia de o protecţie deosebită, în temeiul căreia numele de persoane notorii nu pot fi înregistrare ca marcă decât de către titular sau cu consimţământul acestuia, consimţământ care nu exista în speţă.

În schimb, OAPI a considerat că legislaţia italiană nu era aplicabilă în speţă, deoarece notorietatea numelui Elio Fiorucci fusese dobândită în cadrul activităţii comerciale a acestuia. Prin urmare, OAPI a admis cererea de înregistrare.

Ca urmare a acţiunii formulate de domjnul Fiorucci, Tribunalul Uniunii Europene a anulat, în anul 2009, această din urmă decizie întrucât conţinea o eroare de drept în interpretarea dreptului naţional. Tribunalul UE a confirmat că OAPI poate să declare nulitatea unei mărci comunitare, la cererea părţii interesate, în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul, printre altele, al unui drept la nume protejat de o legislaţie naţională. Tribunalul a considerat totuşi că OAPI înlăturase în mod greşit aplicarea dreptului naţional în cazul domnului Fiorucci.

Împotriva acestei hotărâri a Tribunalului, Edwin a formulat recurs la Curtea de Justiţie a UE. Societatea japoneză a susţinut că Regulamentul privind mărcile se referă la "dreptul la nume" numai ca atribut al personalităţii.

În hotărârea pronunţată marţi, Curtea interpretează noţiunea "dreptul la nume" - care poate fi invocat pentru a solicita declararea nulităţii unei mărci - în sensul Regulamentului privind mărcile. Curtea UE a fost chemată să clarifice dacă această noţiune vizează numai un atribut al personalităţii sau priveşte şi exploatarea sa patrimonială.

Curtea constată mai întâi că textul şi structura Regulamentului privind mărcile nu permit să se limiteze noţiunea "dreptul la nume" la un aspect de atribut al personalităţii. Dimpotrivă, această noţiune poate să acopere şi exploatarea patrimonială a numelui.

Astfel, regulamentul prevede nulitatea unei mărci comunitare atunci când persoana interesată invocă un alt drept anterior şi, cu titlu de exemplu, enumeră, în mod neexhaustiv, patru drepturi, în afara dreptului la nume, mai precis, dreptul la imagine, dreptul de autor şi dreptul de proprietate industrială. Unele dintre aceste drepturi sunt protejate în ceea ce priveşte aspectele lor economice atât de legislaţiile naționale, cât şi de dreptul Uniunii. Prin urmare, nu există niciun motiv pentru a nu acorda aceeaşi protecţie "dreptului la nume".

Aşadar, în mod întemeiat, Tribunalul nu a limitat protecţia acordată prin Regulamentul privind mărcile numai la ipotezele în care înregistrarea unei mărci comunitare se află în conflict cu un drept care vizează în mod exclusiv protecţia numelui ca atribut al personalităţii persoanei interesate. Cu alte cuvinte, dreptul la nume poate fi invocat nu numai pentru a proteja numele ca atribut al personalităţii, ci şi în ceea ce priveşte aspectele sale economice.

În continuare, Curtea confirmă competenţa Tribunalului pentru a exercita un control de legalitate cu privire la aprecierea făcută de OAPI asupra legislaţiei naţionale invocate. Curtea precizează că, în cadrul recursului, ea însăşi este competentă să analizeze dacă Tribunalul, pe baza documentelor şi a celorlalte înscrisuri care i-au fost prezentate, nu a denaturat textul dispoziţiilor naţionale sau al jurisprudenţei naţionale sau, în sfârşit, al lucrărilor din doctrină referitoare la acestea, şi dacă Tribunalul nu a efectuat constatări care contravin în mod vădit conţinutului şi înţelesului lor.

În consecinţă, Curtea arată că, fără a denatura legislaţia naţională, Tribunalul a putut să deducă, în mod întemeiat, din cuprinsul acesteia că titularul unui nume de familie notoriu - indiferent de domeniul în care a fost dobândită această notorietate şi chiar dacă numele de persoană notoriu a fost deja înregistrat sau utilizat ca marcă - are dreptul de a se opune utilizării acestui nume ca marcă atunci când susţine că nu şi-a dat consimţământul la înregistrare.