Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 au fost sesizaţi, luni seara, în jurul orei 18.00, prin sistem 112, cu privire la faptul că, într-o clădire situată în Sectorul 6, ar fi izbucnit un incendiu.
„Deplasând-se cu operativitate la faţa locului, poliţiştii au costatat faptul că incendiul provine de la subsolul unei clădiri, unde se afla amenajata camera de corpuri delicte a Poliţiei Capitalei, (sectoarele 1-6), unde sunt depozitate bunuri ce se aflau în custodia Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti”, potrivit comunicatyului Poliţiei Capitalei.
La intervenţie au participat 10 autospeciale SMURD – Pompieri.
În clădire nu se aflau oameni.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că incendiul există doar la subsolul clădirii, în aproximativ 50% din suprafaţa acestuia, fiind afectate anumite camere, fără a se cunoaşte, la acest moment, cauza probabilă a focarului. Cercetările au fost preluate de către Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6”, se menţionează în finalul comunicatului.