Clase goale la Liceul Teoretic Dăbuleni după ce mai mulţi elevi s-au simţit rău la şcoală. Directorul spune că a fost o „isterie”

Publicat: 13 02. 2020, 14:18
Actualizat: 23 08. 2021, 12:46

Potrivit reprezentanţilor Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni, cursurile se desfăşoară după program normal. Totuşi, joi, copiii din ciclul primar nu au venit la şcoală, iar la liceu au fost prezenţi doar câţiva elevi.

Una dintre elevele din clasa a 12-a a declarat, pentru MEDIAFAX, că joi în clase aerul era greu de respirat şi nu se putea sta.

„În clase era aceeaşi situaţie ca şi ieri: erau pete pe bănci de la soluţia cu care au stropit, clasele neaerisite, geamurile închise, pe jos sunt ceva urme. Ieri au fost bălţi de la lichidul cu care au stropit, astăzi nu mai erau, dar erau urme.(…) Profesorii au venit la noi şi ne-au spus clar:

Cadrele didactice spun că părinţii se tem să-şi trimită copiii la şcoală.

„Nu este o hotărâre de suspendare a cursurilor.(…) Astăzi, din cunoştinţele mele, la clasele 0 –IV, zero prezenţă. La clasele de liceu s-a constatat, de asemenea, o prezenţă foarte slabă. Eu le-am spus colegelor să pună absenţe că nu ştim ce e cu copiii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul adjunct al Liceul Teoretic Dăbuleni, Adriana Cojocaru.

La rândul său, directorul şcolii, Luminiţa Diaconu, spune că toţi elevii care au ajuns la spital sunt bine şi că s-a decis dezinfectarea şcolii în mijlocul săptămânii pentru că luni mai mulţi elevi au fost diagnosticaţi cu varicelă.

Director mai spune că elevii s-au simţit rău din cauza căldurii din clasă, nu a substanţelor folosite pentru dezinfecţie: „S-a folosit un dezinfectant pe care scrie negru pe alb că substanţa folosită îşi pierde eficacitatea după circa 50-60 minute. A fost o isterie aşa… Eu îi înţeleg şi pe părinţi, şi pe copii. Era urgent pentru că luni am avut mai multe cazuri de varicelă, unii chiar rujeolă şi acest lucru a impus această dezinfecţie pentru că se extindea. Altfel, închideam şcoala.(…) Este un dezinfectant folosit în cabinete medicale, nu este nimic grav, nu este insecticid, nu este, eu ştiu, altceva toxic. În sala respectivă au băgat mai multe lemne în sobă pentru că tot timpul doamna învăţătoare de acolo are un fix pe chestia asta. Adică, tot timpul i se pare că e frig”.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Dolj, Liceul Teoretic Dăbuleni a raportat, luni, 4 cazuri de varicelă, iar miercuri alte trei cazuri.

Poliţia a deschis un dosar penal în care se fac verificări pentru vătămare corporală din culpă.