- Home
- Social
- CRAIOVA, (04.01.2013, 13:51)
- Georgiana Stanescu
Clienţii restaurantului din Podari, care au provocat un scandal de Revelion, cer înapoi banii plătiţi pe mâncare
Mai multe persoane care au reclamat că au primit peşte stricat şi alune cu viermi la restaurantul din Podari, unde au petrecut Revelionul, localul fiind amendat ulterior cu 30.000 de lei, au depus plângeri la Protecţia Consumatorului Dolj, spunând că vor să primească înapoi banii plătiţi pe meniuri.
Urmărește
234 afișări
Clienţii restaurantului din Podari, care au provocat un scandal de Revelion, cer înapoi banii plătiţi pe mâncare (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)
Mai multe persoane care au petrecut Revelionul la Palatul RSR din Podari au depus, vineri dimineaţă, plângeri la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, oamenii spunând că vor să primească înapoi banii pe care i-au plătit pe mâncare.
"Am luat alunele cu viermi acasă să vadă toată lumea că nu am minţit. Vreau să îmi primesc bani înapoi. În noaptea dintre ani am primit un peşte care mirosea şi o sticlă de suc. Nu este posibil aşa ceva. Ne-am gătit singuri câte ceva de mâncare. Nimeni nu a furat nimic de acolo, aşa cum zice patronul localului", a spus Ciprian Ogarcă, unul dintre cei aproximativ 600 de oameni care au petrecut Revelionul la restaurantul din Podari.
"Am văzut alunele cu viermi în farfurie. Nu am mâncat nimic în seara dintre ani. Nu cer decât să mi se respecte drepturile, iar patronul localului să îmi restituie banii. Am depus şi plângere la Protecţia Consumatorului pentru modul cum am fost tratat",a spus un alt bărbat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elevii decid ce învață: Ce prevăd noile planuri cadru pentru liceu
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Tot vineri, oamenii au dus la analiză, la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, alunele pe care le-au primit la restaurantul din Podari.
"O să le dăm oamenilor rezultaul analizei săptămâna viitoare, însă probele trebuiau ridicate de noi. Când am ajuns la faţa locului în local era ordine şi nu am mai avut ce să luăm", a spus Andrei Butaru, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Dolj.
În noaptea de Revelion, aproximativ 600 de persoane care au petrecut la Palatul RSR din Podari au făcut scandal, spărgând pahare şi farfurii, după ce ar fi primit la masă peşte stricat şi alune cu viermi, oamenii chemând Poliţia, în timp ce personalul unităţii a plecat.
Restaurantul Palatului RSR aflat pe malul Jiului, în localitatea doljeană Podari, a organizat o petrecere de Revelion, iar în meniu erau trecute peşte, friptură de curcan, friptură de porc şi desert, oamenii susţinând că în loc de mâncarea promisă ar fi primit doar peşte alterat şi alune cu viermi.
Revoltaţi, mulţi dintre oameni, care au plătit 150 de lei de persoană, au sunat la Poliţie, la faţa locului ajungând mai multe echipaje pentru a stabili ordinea.
La rândul său, Costi Gheorghe, patronul localului, declara corespondentului MEDIAFAX că scandalul a fost provocat de un grup de 40-50 de clienţi care erau băuţi şi drogaţi şi care au intrat în bucătăria restaurantului şi au aruncat pe jos tăvile cu mâncare, astfel că nu au mai rămas alimente pentru servirea clienţilor
Până în prezent, patronul localului nu a depus plângere la Poliţie, deşi declarase că i-au fost furate mai multe obiecte din bucătărie.
Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului a amendat restaurantul din Podari cu 30.000 de lei pentru "prestarea de servicii în mod necorespunzător".
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Restaurantul unde clienţii au făcut scandal pentru că ar fi primit peşte stricat de Revelion, amendat cu 30.000 de lei de Protecţia Consumatorului Dolj
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe