Cluj: 17 persoane sunt cercetate pentru furt de cablu, prejudiciul depăşind 120.000 de lei
Şaptesprezece persoane sunt cercetate de poliţiştii clujeni, fiind suspectate că au furat cablu de cupru de la mai multe societăţi comerciale din Cluj-Napoca şi au cauzat astfel un prejudiciu de peste 120.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Judeţeană Cluj, 17 persoane sunt cercetate pentru furt calificat, complicitate la furt calificat şi tentativă de furt calificat, trei dintre ele fiind deja arestate pentru fapte similare.
Astfel, poliţiştii Secţiei 7 din Cluj-Napoca au finalizat cercetările faţă de 17 persoane suspectate de săvârşirea mai multor furturi din societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca, în perioada 2007-2009.
Suspecţii, cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, toţi din Cluj-Napoca, sunt bănuiţi că, în repetate rânduri, pe timp de noapte, au pătruns prin efracţie, în grupuri de câte două sau trei persoane, în incinta mai multor societăţi comerciale de unde furau în principal cabluri cu inserţie de cupru, pe care ulterior le ardeau. Inserţia era valorificată la centre de colectare a metalelor neferoase.
Prejudiciul total estimat este de aproximativ 126.000 de lei.
În prezent, suspecţii sunt acuzaţi de furt calificat, complicitate la furt calificat şi tentativă de furt calificat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO