- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (07.11.2012, 19:51)
- Vasile Magradean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cluj: Deşeurile vor fi depozitate în continuare la Pata Rât, amenda Gărzii de Mediu fiind suspendată
Directorul societăţii care administrează platforma temporară de deşeuri de la Pata Rât a municipiului Cluj-Napoca, Eugen Vereş, a declarat miercuri că gunoaiele vor fi depozitate, de joi, pe această rampă, după ce amenda Gărzii de Mediu a fost contestată şi suspendată de instanţă până la judecare.
Urmărește
365 afișări
Cluj: Deşeurile vor fi depozitate în continuare la Pata Rât, amenda Gărzii de Mediu fiind suspendată (Imagine: Kristo Robert/ Arhiva Mediafax Foto)
"Societatea Salprest Rampă a contestat în instanţă, la Judecătoria Cluj-Napoca, procesul-verbal al amenzii de 30.000 de lei date de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, iar în urma acestui demers, potrivit prevederilor Ordonanţei nr. 2/ 2012, sancţiunea a fost suspendată până la judecarea cauzei. Astfel, începând de joi, deşeurile menajere colectate de la populaţia municipiului Cluj-Napoca vor putea fi depozitate în continuare pe platforma temporară de la Pata Rât. Soluţia este una temporară şi sper ca până în 15 decembrie platforma să fie autorizată de Agenţia de Protecţie a Mediului Cluj", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Eugen Vereş, director al societăţii Salprest Rampă şi al societăţii de salubritate Brantner-Vereş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Şeful Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Cluj, Bogdan Costea, a declarat, la rândul său, că nu a primit, până miercuri seară, vreun document de la instanţă.
"Conform legii, într-adevăr, dacă Salprest Rampă a contestat procesul-verbal de contravenţie, acesta este suspendat până la judecarea cauzei. Noi nu am primit încă vreo înştiinţare de la instanţă", a precizat Costea.
Unul dintre reprezentanţii comisiei constituite de Prefectura Cluj pentru găsirea unei soluţii la problema depozitării deşeurilor a declarat că varianta suspendării amenzii date de Garda de Mediu este cea mai bună, pentru că are rolul de a rezolva rapid problema din municipiu.
"S-a găsit soluţia suspendării de către instanţă a sancţiunii date de Garda de Mediu până la judecarea cauzei, pe 29 noiembrie, care este cea mai bună variantă. Aceasta în condiţiile în care se rezolvă rapid problema depozitării deşeurilor, iar locuitorii municipiului Cluj-Napoca nu rămân cu gunoiul la uşă. Bineînţeles, urmează ca administratorul rampei să continue şi să finalizeze procedura de obţinere a autorizaţiei de mediu", a spus sursa citată.
Depozitarea deşeurilor menajere pe platforma temporară a municipiului Cluj-Napoca, de la Pata Rât, a fost sistată de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, astfel încât exista riscul ca gunoaiele să nu mai fie ridicate de cele două societăţi de salubritate şi să rămână pe străzi.
"Sistarea depozitării a fost decisă pentru că terenul pentru care s-a cerut autorizare în cazul acestui depozit de la Pata Rât nu are niciun act, nu se poate autoriza. Platforma de depozitare temporară este în procedură de autorizare, dar nu este CF pe terenul respectiv, trebuie reglementată situaţia de Consiliul Local Cluj-Napoca. Depozitarea în continuare a deşeurilor pe această platformă este caz penal", declara marţi şeful Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Cluj, Bogdan Costea.
El preciza că societatea care administrează platforma, Salprest Rampă, a fost amendată cu 30.000 de lei de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu pentru că funcţionează fără autorizaţie de mediu.
Directorul societăţii Salprest Rampă şi al uneia dintre cele două societăţi de salubritate - Brantner-Vereş, Eugen Vereş, declara că a contestat în instanţă amenda şi decizia de sistare a depozitării deşeurilor.
"Am contestat în instanţă, dar avem termen pe 29 noiembrie. Nu înţeleg de ce societatea care administrează platforma temporară de la Pata Rât a fost amendată, câtă vreme în ultimii doi ani aici s-au depozitat gunoaiele menajere, după ce vechea rampă de la Pata Rât s-a închis în 2010. Noi am cerut eliberarea autorizaţiei de la Mediu şi suntem în procedură şi trebuie să prezentăm toate actele până în 15 decembrie. Primăria Cluj-Napoca trebuie să facă dovada că e proprietara terenului platformei temporare", spunea Vereş.
Sergiu Hossu, directorul SC Rosal, cealaltă companie de salubritate, declara, la rândul său, că aşteaptă găsirea unei soluţii urgente pentru depozitarea deşeurilor. "Nu ducem deşeuri menajere la rampă. Au fost ridicate de pe sectoare şi depozitate în utilajele companiei noastre", spunea Hossu.
Primarul Emil Boc declara, în schimb, că până la construirea unui nou depozit ecologic, proiect al Consiliului Judeţean Cluj, se asigură depozitarea deşeurilor menajere pe platforma temporară de la Pata Rât.
"Gunoiul se ridică în municipiul Cluj-Napoca şi se depozitează temporar pe platforma de la Pata Rât", spunea Boc.
Peste 200 de persoane care locuiesc lângă rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, de la Pata Rât, au protestat miercuri faţă de decizia de sistare a depozitării deşeurilor menajere pe platforma temporară, în timp ce o comisie numită de Prefectura Cluj cauta soluţii pentru rezolvarea situaţiei.
Cele 200 de persoane de etnie romă care se ocupă de colectarea deşeurilor de pe rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca, de la Pata Rât, s-au adunat, miercuri, la intrarea pe platformă şi au scandat "Daţi-ne pita înapoi", "Mergem la Boc" şi "Nu închideţi rampa". Protestatarii au stat în faţa intrării pe platformă peste o oră, timp în care membrii unei comisii constituite de Prefectura Cluj au inspectat rampa de gunoi de la Pata Rât.
Directorul societăţii de administrare a rampei de gunoi, Eugen Vereş, prezent la rampa de la Pata Rât, spunea că speră ca situaţia să fie rezolvată, iar Garda de Mediu să permită depozitarea în continuare a deşeurilor menajere pe platforma temporară.
"Oamenii care trăiesc lângă rampa de gunoi de la Pata Rât şi care trăiesc din colectarea deşeurilor sunt nemulţumiţi că s-a sistat activitatea de depozitare a gunoaielor pe platforma temporară, iar ei nu mai pot să adune gunoaiele să le vândă pentru a putea trăi. Pe lângă această problemă mai este şi cea legată de faptul că nu mai putem să adunăm deşeurile menajere de la populaţia Clujului, pentru că nu mai avem voie să le depozităm pe platforma temporară de la Pata Rât", spunea Vereş.
El spera ca membrii comisiei constituite prin ordin al prefectului judeţului Cluj, care au inspectat miercuri zona rampei de la Pata Rât să găsească o soluţie pentru a preveni agravarea situaţiei.
"Membrii comisiei de la Prefectură, din care fac parte reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, ai Prefecturii, ai Primăriei, ai Consiliului Judeţean Cluj, ai Agenţiei de Protecţia Mediului, au văzut în teren care e situaţia. Le-am explicat că e vorba de o platformă temporară pe care s-au depozitat în ultimii doi ani deşeurile menajere şi nu înţeleg de ce nu mai putem depozita acolo în continuare. Suntem în procedură de autorizare de mediu până în 15 decembrie. Trebuie să se găsească urgent o soluţie pentru a nu se agrava situaţia, deoarece nu mai putem ridica gunoaiele de la populaţie", spunea Vereş.
Eugen Vereş spunea că bănuieşte că în spatele acţiunii de sistare a depozitării deşeurilor ar sta "interese politice".
"Cei de la Garda de Mediu greşesc. Ori greşesc intenţionat, ori de frica unei reclamaţii la Bruxelles. Doi ani a fost bine că am depozitat deşeurile pe platforma temporară, iar acum nu mai e bine? Tind să cred că este o acţiune de campanie electorală. Întotdeauna când se bagă politica în gunoaie iese rău. În Cluj-Napoca sunt 400.000 de locuitori, merită aceştia să fie ţinuţi cu gunoiul la poartă?", adăuga Vereş.
Şeful Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Cluj, Bogdan Costea, prezent şi el la rampa de la Pata Rât, în calitate de membru al comisiei constituite de Prefectura Cluj, avertiza că depozitarea deşeurilor pe platforma temporară constituie "o ilegalitate şi va fi sancţionată penal".
În schimb, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susţinea că deşeurile menajere se depozitează pe platforma temporară de la Pata Rât încă de acum doi ani, el spunând că "nu trebuie făcut din gunoaie temă de campanie electorală" şi cerând decenţă în acest caz.
"Pe platforma temporară de la Pata Rât se depun gunoaie şi de anul trecut şi de acum doi ani, iar în septembrie 2013 se va finaliza prima etapă a depozitului ecologic al Consiliului Judeţean Cluj. În acest moment, toate gunoaiele din întreg judeţul se aduc la platforma temporară de la Pata Rât, care este lângă rampa de gunoi închisă în 2010. Gunoaiele se depozitează temporar acolo. Nu trebuie făcut din gunoaie temă de campanie electorală, pentru că nu câştigă nimeni şi ne facem de toată minunea. Eu cer decenţă. Până în septembrie 2013 să ne purtăm cu decenţă în această problemă şi să nu inflamăm lucrurile altfel decât sunt", spunea Emil Boc.
Rampa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât a fost închisă în anul 2010, iar lângă aceasta a fost deschisă o platformă temporară de depozitare a deşeurilor, pentru care s-a cerut autorizare din partea Gărzii de Mediu, procedura fiind în curs de derulare.
Consiliul Judeţean Cluj a iniţiat un proiect cu finanţare europeană, de aproape 50 de milioane de euro, pentru construirea unui depozit ecologic de deşeuri în comuna Feleac de lângă Cluj-Napoca, prima celulă a depozitului urmând să devină funcţională abia în septembrie 2013.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe