Cluj: Doi copii din Huedin au căzut într-o groapă cu apă. Nu au putut fi salvați

Publicat: 29 04. 2025, 18:11
Actualizat: 29 04. 2025, 18:54

This browser does not support the video element.

Anchetă a Poliției Cluj, după ce doi copii au căzut într-un canal și au murit

Poliția Cluj face anchetă după ce doi copii de 4 și 6 ani au căzut într-un canal din incinta unui șantier amenajat pentru lucrări la sectorul de cale ferată din Huedin.

Potrivit Poliției Cluj, incidentul a avut loc în jurul orei 16:40.

Doi copii au căzut într-o groapă cu apă (canal) aflată în incinta unui șantier amenajat pentru lucrări la sectorul de cale ferată, situat pe strada Fildului din Huedin.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

UPDATE: Potrivit ISU Cluj, manevrele de resuscitare nu au avut succes și a fost declarat decesul celor doi copii.

Știre inițială: Potrivit sursei citate, la misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, un echipaj SAJ, iar în sprijin a aterizat și elicopterul SMURD.

La momentul transmiterii știrii, cei doi copii sunt resuscitați de medici.