Cluj: Doi elevi, eliminaţi de la examenul de bacalaureat după ce au încercat să copieze

Doi elevi din judeţul Cluj au fost eliminaţi, luni, de la proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat după ce au încercat să copieze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj, Anca Hodorogea, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că unul dintre elevi a încercat să copieze cu o ciornă, iar celălalt cu ajutorul unui ceas cu memorie.

"Au fost eliminaţi doi elevi, băieţi, de la examenul de bacalareat pentru fraudă. Profesorii au fost vigilenţi şi i-au depistat. Unul a folosit o ciornă, iar celălalt un ceas cu memorie, de pe care putea să citească documente în format word. Cei doi nu mai au dreptul să susţină examenul de bacalaureat decât peste două sesiuni, în toamna anului viitor", a spus Hodorogea.

Potrivit acesteia, cei doi elevi eliminaţi erau de la Grupul Şcolar Huedin şi de la Colegiul Tehnic "Augustin Maior" din Cluj-Napoca.

La examenul de bacalaureat din judeţul Cluj s-au înscris peste 6.200 de elevi.

Potrivit metodologiei de desfăşurare a examenului de bacalaureat pentru anul 2011, un candidat eliminat din examen pentru că a fost prins copiind nu va mai putea participa la sesiunea din toamnă şi nici la cea din vara lui 2012. Ei vor avea dreptul să se înscrie abia la sesiunea de bacalaureat din toamna lui 2012.

În zilele următoare, respectiv 29 iunie şi 1 iulie, se vor desfăşura proba obligatorie a profilului şi proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.

Prima afişare a rezultatelor va avea loc duminică, 3 iulie, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Soluţionarea acestora este prevăzută în perioada 5 - 7 iulie, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 8 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici