Cluj: Emil Boc a asistat la ceremonia absolvirii clasei a VIII-a de către fiica sa cea mare, Cezara

Premierul Emil Boc a asistat, miercuri, la ceremonia de absolvire a clasei a VIII-a de către fiica sa cea mare, Cezara, care s-a desfăşurat la Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
10 afișări

Boc a sosit la Liceul Teoretic "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca însoţit de soţia sa, Oana, şi de fiica cea mică, Patricia.

Premierul a recunoscut că are emoţii, ca orice părinte, în momentul în care un copil termină clasa a VIII-a.

"Fiecare are emoţii. Importantă este trecerea în clasa a IX-a şi îi ţin pumnii Cezarei la examenul pe care îl va da la sfârşitul lunii iunie. Ca orice părinte ai emoţii când copilul susţine un examen. Am încredere în fiicele mele că vor face faţă", a spus Boc.

Premierul i-a oferit fiicei sale Cezara un buchet de flori şi s-a fotografiat alături de elevii liceului.

Emil Boc a absolvit şi el Liceul "Gheorghe Şincai", în anul 1985.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici