Cluj: Fostul consilier judeţean Rareş Pop, reţinut pentru fapte de corupţie, arestat preventiv

Fostul consilier judeţean clujean Rareş Pop, şeful teritorial al Inspectoratului pentru Controlul Traficului Rutier, reţinut pentru fapte de corupţie, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, joi seară, de Tribunalul Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
695 afișări
Imaginea articolului Cluj: Fostul consilier judeţean Rareş Pop, reţinut pentru fapte de corupţie, arestat preventiv

Cluj: Fostul consilier judeţean Rareş Pop, reţinut pentru fapte de corupţie, arestat preventiv (Imagine: Shutterstock)

Rareş Pop şi inspectorul Claudiu Crişan, coordonator al Biroului judeţean Cluj din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, au fost prezentaţi, joi, Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă, pentru mai multe infracţiuni de corupţie, între care luare de mită, şantaj, abuz în serviciu şi trafic de influenţă,

La intrarea în sala de judecată, Rareş Pop a declarat că a fost reţinut "pentru nişte probleme legate de activitatea instituţiei".

Audierile celor doi au durat mai bine de cinci ore.

"Rareş Pop a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, de Tribunalul Cluj, iar Claudiu Crişan a fost arestat la domiciliu. Noi am formulat deja o contestaţie la măsura arestului preventiv, iar, după ce va fi motivată decizia, vom merge în faţa Curţii de Apel Cluj, ne vom prezenta argumentele şi vom cere instituirea unei măsuri, care să fie echitabilă pentru ambii inculpaţi. Noi şi în faţa Tribunalului Cluj am cerut cercetarea lui Rareş Pop în arest la domiciliu", a declarat Tiberiu Ban, avocatul lui Rareş Pop.

Rareş Vasile Pop, urmărit penal pentru abuz în serviciu în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, şantaj şi luare de mită, a fost reţinut, miercuri seară, pentru 24 de ore. Alături de fostul consilier judeţean a mai fost reţinut inspectorul Claudiu Vasile Crişan.

DNA informa, miercuri, că Rareş Vasile Pop, în calitate de consilier judeţean (PNL) şi inspector şef teritorial la Inspectoratul pentru Controlul Traficului Rutier, este urmărit penal pentru abuz în serviciu în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, şantaj, luare de mită, precum şi pentru desfăşurarea de activităţi ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase.

Procurorii au început urmărirea penală şi împotriva lui Claudiu Vasile Crişan, inspector coordonator al Biroului judeţean Cluj, din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, dar şi împotriva lui Radu Ioan Dohotar, inspector coordonator al Biroului judeţean Bistriţa Năsăud şi membru în consiliul de conducere al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată.

"În cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 2012-2014, suspectul Rareş Vasile Pop împreună sau prin intermediul persoanelor având funcţii de conducere în cadrul birourilor judeţene, cum este situaţia suspecţilor Ioan Radu Dohotar şi Claudiu Vasile Crişan, au desfăşurat activităţi repetate de influenţare a activităţii inspectorilor aflaţi în trafic, în vederea efectuării controlului rutier. La nivelul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR), Inspectoratul teritorial condus de Rareş Vasile Pop include în sfera de competenţă judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj", se arăta în comunicatul DNA.

Din comunicatul DNA reieşea că cei trei suspecţi solicitau neluarea măsurilor legale pentru sancţionarea utilizatorilor mijloacelor rutiere, "în scopul protejării unor societăţi aflate în sfera de interes a inspectorilor judeţeni".

"Din ordonanţa procurorilor mai rezultă faptul că suspectul Rareş Vasile Pop a dezvoltat relaţii cu numeroşi operatori economici ce activează în domeniu, asigurând acestora protecţie în schimbul obţinerii de avantaje patrimoniale, fie direct fie prin impunerea folosirii serviciilor prestate de societăţi comerciale controlate de acesta prin rude ale sale sau afini sau deţinute de membri ai familiei sale”, susţineau procurorii DNA.

Aceştia menţionau că din vara anului 2012, când a fost numit în actuala funcţie, atribuţiile sale din cadrul firmelor pe care le administra, au fost transferate soţiei sale, dar calitatea de asociat a soţiei era de fapt una formală, probele administrate până în prezent atestând că Rareş Vasile Pop "este factorul decident, consultat telefonic cu privire la clienţii societăţilor, preţurile la care sunt efectuate serviciile”.

"În aceeaşi perioadă, suspecţii au încălcat obligaţia de păstrare a secretului acţiunilor de control, comunicând în mod repetat operatorilor economici de transport date privind locul şi timpul desfăşurării controalelor în trafic, data efectuării unor controale la sediul acestora, altele decât controalele periodice ori a unor date ce permit identificarea autorului unor sesizări adresate instituţiei de control privind existenţa unor încălcări ale normelor aplicabile în materia transportului rutier”, mai arătau procurorii DNA.

Din comunicat rezulta că, prin acţiunile întreprinse, inspectorul şef teritorial Rareş Vasile Pop şi inspectorii coordonatori judeţeni Ioan Radu Dohotar şi Claudiu Vasile Crişan, "au urmărit obţinerea de foloase pentru operatorii economici ce activează în domeniul transportului rutier, constând în eludarea activităţii de control efectuată de inspectorii de specialitate, respectiv evitarea aplicării sancţiunilor pecuniare şi a măsurilor complementare”.

"La data de 9 decembrie 2013, suspectul Rareş Pop a pretins şi primit de la doi martori denunţători suma de 1.500 de lei, bani oferiţi pe considerentul de a se asigura de bunăvoinţa suspectului şi ajutorul în cazul desfăşurării unor controale de către inspectorii din subordine. La data de 27 martie 2014, inspectori din cadrul ISCTR - Inspectoratul Judeţean Alba, au efectuat un control la o şcoală generală, vizând obţinerea licenţei de transport şi modul de efectuare a transportului cu un autovehicul Aro, utilizat de unitatea de învăţământ. Echipa de control formată din 2 inspectori a întocmit o notă de constatare, reţinând încălcarea normelor privind obligaţia echipării vehiculului cu tahograf şi limitator de viteză, pentru care s-a stabilit sancţiunea amenzii în sumă de 9.000 lei şi a impus şcolii remedierea încălcărilor”, arătau anchetatorii.

Ei mai precizau că, în urma acestei acţiuni, Rareş Pop a solicitat inspectorului coordonator al judeţului Alba anularea notei de constatare şi refacerea controlului prin desemnarea unei noi echipe de control care să nu consemneze neregulile constatate, sub ameninţarea destituirii din funcţia de coordonator judeţean.

"În pofida ameninţărilor, inspectorul coordonator al judeţului Alba a refuzat să dea curs solicitării. Într-un final, la data de 10 aprilie 2014, acesta a fost revocat din funcţia de inspector coordonator al Inspectoratului Judeţean Alba", se mai arăta în comunicatul DNA.

Joi, Rareş Pop şi-a dat demisia din funcţia de consilier judeţean, din motive personale. El a fost numit în această funcţie într-o şedinţă din luna mai şi l-a înlocuit pe consilierul judeţean Eugen Cecan, care demisionase.

Pop a fost vicepreşedinte al PNL Cluj-Napoca, dar a demisionat din această funcţie săptămâna trecută, rămânând membru de drept al Biroului Teritorial Municipal Cluj-Napoca al PNL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici