Cluj: Nouă copii cu vârste între 2 şi 15 ani, salvaţi de tatăl lor din casa cuprinsă de un incendiu

Publicat: 15 06. 2014, 15:41
Actualizat: 31 07. 2014, 10:40

Incendiul a izbucnit după miezul nopţii, când copiii şi părinţii lor dormeau. Bărbatul s-a trezit din cauza zgomotului produs de flăcările care cuprinseseră deja acoperişul casei şi a reuşit să îi scoată pe copii din locuinţă, chiar dacă flăcările se extinseseră în imobil, şi apoi a sunat la 112, fiind ajutat de vecini şi rude până la sosirea pompierilor.

Aceştia au pornit spre locul incendiului cu două autospeciale, însă doar una a ajuns din cauza drumului de acces accidentat.

Incendiul a fost stins după aproximativ trei ore, însă nu s-a mai putut salva nimic din gospodărie, casa arzând în totalitate.

Conform primelor informaţii, incendiul ar fi pornit de la coşul de fum al unui cuptor de pâine.

Proprietarul casei a spus că asigurarea pe imobil expirase de câteva zile şi urma să o reînnoiască săptămâna viitoare.