Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Simona Vârci, accidentul a avut loc pe DN 1 C, la intrarea în Gherla dinspre Dej, şi s-a produs după ce şoferul unei autoutilitare nu a permis conducătorului unui autocar care circula regulamentar din spate să facă depăşirea în care se anagajase, transmite corespondentul MEDIAFAX
„Şoferul unei autoutlitare care circula dinspre Dej nu a permis unui autocar care circula din spate să efectueze o depăşire în care se angajase regulamentar şi a virat la stânga fără să se asigure. În acel moment, autocarul a acroşat autoutilitara dintr-o parte. În urma impactului, o femeie de 31 de ani, pasageră în autoutilitară, a decedat, iar şoferul maşinii, în vârstă de 52 de ani, a fost rănit grav şi a fost transportat la spital”, a declarat pentru MEDIAFAX Simona Vârci, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a mai precizat că în autocar se aflau nouă persoane, însă nimeni nu a fost rănit.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.