- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cluj: Un poliţist a intrat în greva foamei, acuzând că a fost supus unor "abuzuri"
Un poliţist clujean a intrat, luni, în greva foamei şi reclamă "abuzurile" la care ar fi fost supus de către conducerea Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, el susţinând că i s-a ridicat dreptul de port-armă şi de a patrula pe străzi fără a i se explica motivele, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Agentul şef Sever Legian a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că a fost obligat să facă mai multe controale psihologice, astfel încât să poată fi dat afară din Poliţie.
"Mă confrunt cu mai multe nedreptăţi de peste un an, de când am intervenit la aplanarea unui conflict la care a participat un cetăţean sirian. Din persoană ultragiată de către acesta, am ajuns în situaţia în care măsurile se iau împotriva mea, dorindu-se să se arate că am nevoie de asistenţă psihologică şi a putea fi, astfel, dat afară din Poliţie. Mi s-a ridicat dreptul de port-armă şi de a patrula pe străzi fără să cunosc motivele şi am decis să intru în greva foamei pentru a protesta faţă de aceste abuzuri ale conducerii Poliţiei Cluj-Napoca", a spus Legian.
Potrivit acestuia, în iulie 2009, în timp ce executa serviciul de siguranţă publică şi patrulare pe raza Secţiei de Poliţie nr. 1 Cluj-Napoca, a fost dirijat de către dispecerul de serviciu pentru aplanarea unui scandat izbucnit în cadrul unui proces de executare silită a bunurilor unei firme.
"Un cetăţean sirian, Khairat Chikhess, care nu îşi plătise ratele de leasing, era executat silit şi nu a vrut să se legitimeze. A vorbit la telefon cu şeful Secţiei de Poliţie nr. 1, comisar şef Liviu Crişan, care i-a spus să nu se legitimeze. Eu am primit ordin prin telefon de la şeful Secţiei nr. 1 să plec de la faţa locului şi am rămas în faţa porţii firmei. La un moment dat, cetăţeanul sirian a ieşit cu un cuţit şi s-a năpustit spre unul dintre cei care făceau executarea silită, iar eu am intervenit pentru a-l dezarma, dar am fost tăiat la încheietura mâinii", a precizat Legian.
Poliţistul a susţinut că la locul incidentului a sosit Liviu Crişan, care ar fi şters cuţitul de sânge şi l-ar fi aruncat în altă parte.
"Am depus plângere penală împotriva cetăţeanului sirian pentru ultraj şi împotriva şefului Secţiei de Poliţie nr. 1, Liviu Crişan, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului şi conflict de interese. Învăţat de cineva din cadrul Poliţiei, cetăţeanul sirian a depus împotriva mea o plângere penală pentru abuz în serviciu", a spus poliţistul clujean.
El a susţinut că a solicitat mutarea într-un alt post, toate demersurile sale fiind respinse de conducerea Poliţiei municipiului Cluj-Napoca.
"Am fost ameninţat de către şeful Secţiei 1 şi de cetăţeanul sirian care îmi spunea că ar trebui să îmi retrag plângerea deoarece el este finul şefului Poliţiei Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean. La sfârşitul anului 2009, am fost înştiinţat că din ordinul acestuia nu mai am dreptul să port armamentul din dotare, fără să mi se comunice motivele pentru care s-au luat aceste măsuri", a afirmat Sever Legian.
El a menţionat că a fost obligat să intre într-un program de asistenţă psihologică pe o perioadă de şase luni, care s-a prelungit la un an şi şase luni, dar şi să se interneze la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Militar Cluj.
Legian a susţinut că a primit de la medici o scrisoare medicală care atestă dreptul de a-şi desfăşura activitatea şi de a purta armamentul din dotare, drept confirmat de către o comisie a Ministerului de Interne la începutul lunii februarie 2011.
"Sunt nemulţumit că mi s-a luat printr-un abuz dreptul de a purta armă şi de a-mi face datoria şi nu ştiu nici acum care au fost motivele. Vreau să primesc explicaţii şi de aceea am recurs la greva foamei. De marţi mă întorc la serviciu, chiar dacă sunt în greva foamei şi voi vedea cât rezist", a menţionat Sever Legian.
El este în Poliţie din anul 1992 şi susţine că nu a avut nicio abatere, nefiind sancţionat nici măcar cu o mustrare.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Sever Legian a fost invitat, marţi dimineaţă, la o întâlnire cu conducerea IPJ Cluj, la care vor participa şi reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale ale poliţiştilor.
Gina Pop a precizat că Liviu Crişan nu mai face parte din Poliţie, în condiţiile în care s-a pensionat în 2009.
"Domnul Crişan a încetat raporturile de muncă cu Poliţia Cluj. S-a pensionat în anul 2009", a spus Pop.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO