CMB a suspendat dreptul de liberă practică unui doctor care şi-a mutilat pacienta

Publicat: 20 04. 2011, 20:00
Actualizat: 06 11. 2012, 14:08

Cătălina Ceza Santriana a fost reclamată la Colegiul Medicilor Bucureşti de o pacientă. Aceasta a prezentat comisiei de jurisdicţie a CMB fotografii care o arătau după tratamentul facial aplicat de medic.

Pacienta a precizat că medicul utilizează în cabinet tehnici de mezoterapie şi lifting facial.

Mezoterapia este o concepţie terapeutică nouă şi simplă, care se referă la administrarea injectabilă, intradermică şi subcutanată superficială, loco-regională, a unor medicamente polivalente, în doze foarte mici. Această terapie este folosita în diverse patologii, cum ar fi cea musculară, abarticulară, vasculară, a coloanei vertebrale, dar şi în cazul cefaleei şi în estetică.

După ce a analizat reclamaţia pacientei, comisia CMB a hotărât suspendarea dreptului de liberă practică în cazul medicului.

Cătălina Ceza Santriana poate ataca decizia CMB la comisia superioară a Colegiul Medicilor România.