Mircea Fechet: Au fost returnate peste o jumătate de miliard de pet-uri, sticle şi doze prin SGR
„În ceea ce priveşte Sistemul de Garanţie Returnare, am decis să permitem comercializarea acelor produse care se află încă pe rafturile magazinelor şi care, fiind fabricate înainte de data de 01 ianuarie 2024, nu poartă acel logo SGR. Producătorii ar fi fost puşi în situaţia în care să retragă de pe rafturi acele băuturi, însă în situaţia în care ele se află în termenul de valabilitate – aş menţiona băturile spirtoase şi vinurile care se pot comercializa ani de zile după data fabricaţiei, noi am considerat că nu e necesar un astfel de efort. Retragerea acestor produse de pe rafturi, reetichetarea lor la punctul de fabricaţie ar fi fost o chestiune costisitoare şi nu ne dori în niciun fel prin SGR să aducem atingere mediului de afaceri, fie că discutpăm de producători, fie de comercianţi”, spune Mircea Fechet.
El spune că urmează să fie inaugurat cel de al cincilea centru RetuRO, primul din Moldova, la Bacău.
„Dacă în luna decembrie am avut aproximativ 30.000 de pet-ri, sticle sau doze de aluminiu colectate, în luna ianuarie am avut două milioane de ambalaje, iar în timp ce unii se îngrijorau de viabilitatea SGR, pot spune că până astăzi am recuperat mai bine de jumătate de miliard de Pet-ri, doze sasu sticle folosind sistemul de returnare. Luna aceasta estimăm că depăşim pragul de 200 de milioane”, încheie Fechet.