Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost prins sub cisterna de erbicidat a unui tractor, la fosta fermă din Scorniceşti.
În momentul producerii accidentului, bărbatul se afla pe un câmp, într-o zonă neaccesibilă. Reprezentanţii ISU au mers pe jos până la rănit, l-au stabilizat şi l-au transportat până la ambulanţă. Apoi, bărbatul a fost dus la Drumul Naţional 65, care trece pe lângă Scorniceşti, pentru a fi preluat de elicopterul SMURD.
Potrivit sursei citate, bărbatul avea un traumatism cranio-cerebral cu hemoragie şi traumatism abdominal, fiind transport cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Nr.1 Craiova.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a început o anchetă în acest caz, în condiţiile în care bărbatul este angajat al unei firme cu profil agricol din judeţ.
„Am fost informaţi că o persoană a fost prinsă sub un utilaj agricol şi a ajuns la spital. S-a deschis o anchetă pentru a se stabili cum s-a produs accidentul de muncă. Un inspector ITM s-a deplasat acolo”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cristian Ungureanu, inspectorul şef al ITM Olt.