- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.10.2014, 16:42)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CNA respinge acuzaţiile lui Macovei că ar fi intervenit pentru anularea unei emisiuni online a ProTV. Un membru CNA spune că va sesiza Parchetul
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) spun, într-un comunicat de presă, că dezmint categoric orice fel de implicare a instituţiei în anularea unei emisiuni ce urma să fie transmisă online pe site-ul stirileprotv.ro, respingând acuzaţiile aduse în acest sens de Monica Macovei.
Urmărește
915 afișări
Monica Macovei (Imagine: Razvan Lupica/ Mediafax Foto)
Consiliul a transmis joi agenţiei MEDIAFAX un comunicat de presă referitor la acuzaţiile aduse CNA de Monica Macovei, candidat independent la alegerile prezidenţiale, cu privire la anularea unei emisiuni ce urma să fie transmisă online pe site-ul stirileprotv.ro în data de 29 octombrie.
"Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului dezmint categoric orice fel de implicare a instituţiei în anularea unei emisiuni ce urma să fie transmisă online pe site-ul stirileprotv.ro. În acest sens, Consiliul a avut în vedere informaţiile vehiculate în presă în zilele de 28 şi 29.10.2014, ca urmare a afirmaţiilor doamnei Monica Macovei, candidat independent la alegerile pentru Preşedinţia României, potrivit cărora CNA ar fi intervenit la postul de televiziune Pro TV pentru anularea unei emisiuni transmise online pe site-ul stirileprotv.ro, emisiune la care domnia sa urma să participe", se spune în comunicatul CNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Potrivit comunicatului, "atribuţiile şi competenţele CNA sunt strict stabilite prin Legea audiovizualului nr. 504/2002, Consiliul neavând niciun fel de posibilitate de a interveni asupra conţinutului unui site de internet, inclusiv în ceea ce priveşte site-ul unui radiodifuzor licenţiat în România".
"Trebuie menţionat, în acelaşi context, faptul că postul Pro TV a avut o poziţie fermă cu privire la afirmaţiile doamnei Monica Macovei, precizând atât într-un comunicat remis presei în data de 29.10.2014, cât şi în şedinţa publică a CNA din data de 30.10.2014 că «nu a existat nicio intervenţie a unei autorităţi publice sau a CNA de a stopa acest demers, ci a fost o decizie editorială internă a Pro TV», postul menţionând că a decis să renunţe complet la a mai organiza acele emisiuni online «pentru a nu crea impresia unui partizanat politic»", se mai spune în comunicatul CNA.
Un membru CNA spune că va sesiza Parchetul în urma acuzaţiilor aduse Consiliului de Monica Macovei
Valentin Jucan, membru al CNA, a declarat, în şedinţa de joi, într-o discuţie cu staff-ul Monicăi Macovei, că va sesiza Parchetul în urma acuzaţiilor aduse CNA de Macovei, care a spus că CNA a intervenit la Pro TV pentru ca televiziunea să anuleze o emisiune online.
La şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de joi au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai Monicăi Macovei, între care Daniel Şerban, managerul campaniei acesteia la alegerile prezidenţiale, şi Mihai Politeanu, membru în staff-ul de campanie al acesteia.
Aceştia au fost audiaţi în legătură cu un mesaj publicat de Monica Macovei, candidat independent la preşedinţie, în data de 28 octombrie, pe pagina sa de Facebook, potrivit căruia: "CNA îl slugăreşte pe Ponta şi vrea să cenzureze internetul". "Mâine ar fi trebuit să particip la o emisiune online pe site-ul stirileprotv.ro. Am fost anunţată de reprezentanţii ProTV că emisiunea a fost anulată ca urmare a unui telefon din partea CNA. Mai mult, emisiunea la care a participat astăzi contracandidatul Johannis a fost ştearsă de pe site. Orice intervenţie a CNA asupra conţinutului unui site de internet reprezintă un abuz şi o încălcare flagrantă a legislaţiei române şi europene. CNA are atribuţii doar în audiovizual şi funcţionează într-o ţară UE, nu în Rusia sau China. Suntem în faţa unui precedent periculos pentru democraţie. Internetul este un spaţiu liber de comunicare în afara reglementărilor CNA, iar asta sperie un partid cu valenţe totalitare, aşa cum este Partidul Social Democrat", a scris Monica Macovei pe pagina sa de Facebook.
În şedinţa CNA de joi, Daniel Şerban, managerul campaniei Monicăi Macovei la preşedinţie, a spus că Marius Tian de la Pro TV a fost cel care l-a informat telefonic că CNA a intervenit în cazul respectivei emisiuni online.
"În timpul emisiunii online cu domnul Klaus Iohannis, am primit un telefon de la realizatorii emisiunii (...), că s-a primit un telefon de la CNA prin care se solicită sistarea acestei emisiuni", a spus Daniel Şerban.
La întrebările membrului CNA Florin Gabrea, Daniel Şerban a spus că nu a întrebat cine este persoana de la CNA care a solicitat sistarea acelei emisiuni online.
"Am rămas uimit ştiind că CNA nu reglementează activitatea online", a spus Daniel Şerban, precizând că a cerut clarificări Pro TV şi, la scurt timp, a fost informat că poziţia Pro TV este să scoată de pe site emisiunea cu Klaus Iohannis, ca urmare a solicitărilor depuse de doi contracandidaţi şi de susţinătorii acestora la CNA şi la Pro TV. "Pro TV ne-a comunicat că nu mai continuă acest demers cu emisiunile următorilor candidaţi. Următoarea persoană (invitată la emisiunea online, n.r.) era Monica Macovei", a spus Daniel Şerban.
Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că CNA are atribuţii foarte limitate în online, respectiv în privinţa serviciilor media audiovizuale la cerere. "CNA are atribuţii de reglementare pentru furnizorii de servicii media audiovizuale la cerere (...) Dar niciodată nu intervenim în independenţa editorială, ci pe protecţia de minori şi pe legislaţia pe care Comisia Europeană a impus-o prin directiva serviciilor media audiovizuale", a spus Georgescu.
Valentin Jucan a spus că acuzaţia adusă de Monica Macovei privind faptul că CNA ar fi intervenit pentru anularea unei emisiuni online a Pro TV este o "acuzaţie de ordin penal". El a invocat articolul 6 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "(1) Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisă. (2) Independenţa editorială a furnizorilor de servicii media audiovizuale este recunoscută şi garantată de prezenta lege. (3) Sunt interzise ingerinţe de orice fel în conţinutul, forma sau modalităţile de prezentare a elementelor serviciilor media audiovizuale, din partea autorităţilor publice sau a oricăror persoane fizice sau juridice, române ori străine".
"Eu iau act de declaraţia clară pe care dânşii (reprezentanţii Monicăi Macovei, n.r.) au făcut-o într-un spaţiu oficial, într-o şedinţă a CNA. Cred că se constituie într-o declaraţie cel puţin la fel de valoroasă din punct de vedere juridic ca şi punctul de vedere în scris al Pro TV (...) Mie nu-mi rămâne altceva de făcut decât să sesizez nişte organe competente. După aceste audieri, voi sesiza Parchetul. Este inadmisibil să se aducă astfel de acuzaţii unei instituţii de ingerinţe în conţinutul editorial de la un pupitru al unei instituţii publice şi noi să ne prefacem că nu se întâmplă nimic (...) Voi sesiza Parchetul în legătură cu aceste acuzaţii", a spus Jucan.
El a făcut referire la faptul că Pro TV a negat într-un punct de vedere scris transmis CNA faptul că ar fi transmis staff-ului de campanie al Monicăi Macovei că ar fi anulat acea emisiune online (un video chat online) la intervenţia CNA.
Totodată, prezent în şedinţa CNA de joi, Cristian Leonte, jurnalist al Pro TV, a spus: "Nu am primit niciun telefon de la niciun membru al CNA pentru a opri acel videochat online al nostru. În timpul desfăşurării videochat-ului cu invitatul Klaus Iohannis, la redacţie au început să vină sesizări, proteste din partea altor candidaţi, care s-au uitat pe lista noastră de invitaţi, candidaţi care nu se regăseau pe acea listă şi mai ales din partea susţinătorilor acelor candidaţi, care au ameninţat că, în cazul în care nu le vom da şi lor spaţiu de emisie online în cadrul videochat-urilor electorale, vor depune plângere la CNA, vor face plângere penală, ne vor da în judecată. Exact acest mesaj i-a fost transmis staff-ului de campanie al doamnei Monica Macovei de către colegul nostru Marius Tian. Le-a explicat că am primit aceste proteste, însoţite de aceste luări de poziţie ale candidaţilor care au fost nemulţumiţi, dar în niciun caz, sub nicio formă nu am primit vreun telefon de la vreun membru al CNA şi evident comunicatul nostru cred că a spus foarte clar acest lucru. Cu toţii ştim că CNA nu reglementează aceste producţii online şi am precizat acest lucru susţinătorilor şi membrilor staff-urilor candidaţilor care au fost nemulţumiţi că nu au fost prezenţi la videochatul nostru".
Totodată, membrul CNA Monica Gubernat i-a întrebat pe reprezentanţii Monicăi Macovei de ce a fost necesar să acuze CNA "fără probe" şi dacă îşi vor cere scuze public şi Pro TV şi CNA.
"Nu avem de ce să ne cerem scuze, pentru că nu am adus acuzaţii nefondate. Dacă reprezentantul Pro TV care a vorbit cu noi n-a minţit, avem de-a face cu un caz penal. Dacă reprezentantul Pro TV a minţit în discuţia cu noi, atunci responsabilitatea aparţine Pro TV. Noi plecăm de la prezumţia de bună-credinţă a reprezentantului Pro TV, care ne-a dat motivul real al anulării emisiunii", a spus Mihai Politeanu.
El a mai spus că CNA ar trebui să îşi ceară scuze de la consumatorul media în această campanie. "Ce sancţiuni s-au dat posturilor de televiziune care nu au respectat timpii egali de antenă pentru candidaţi? (...) La Antena 3, în timpul campaniei, timp de o lună, nu a existat niciun reprezentant al doamnei Monica Macovei, iar Monica Macovei nu a primit nicio invitaţie. La România TV nu a existat decât o singură invitaţie pentru doamna Monica Macovei şi nicio altă invitaţie pentru vreun reprezentant al ei", a spus Politeanu.
Însă Valentin Jucan i-a spus că, deşi ştie la ce se referă Mihai Politeanu, subiectul discuţiei este altul. "Nu doresc să asist la aşa ceva (...) Ştiu foarte bine la ce vă referiţi, dar nu suntem în situaţia acum de a ne trage la răspundere, ci de a clarifica şi de a dezbate un alt subiect (...) Este vorba de o acuzaţie, poate nu înţelegeţi rolul dumneavoastră nici în faţa CNA, nici în staff-ul unui candidat (...) Vă rog să purtaţi mai departe stindardul bunului simţ al doamnei Macovei şi dumneavoastră", le-a mai spus Valentin Jucan reprezentanţilor Monicăi Macovei.
Pe de altă parte, Laura Georgescu le-a spus reprezentanţilor Monicăi Macovei că nu există sesizări în legătură cu emisiunea online a Pro TV, aşa cum au spus ei că ar fi fost informaţi de televiziune. "Aceste sesizări nu există până la momentul întâlnirii noastră", a mai spus Laura Georgescu.
Pe de altă parte, membrul CNA Radu Călin Cristea i-a întrebat pe reprezentanţii Monicăi Macovei dacă aceasta a fost sunată personal de cineva de la Pro TV în legătură cu acea presupusă intervenţie a CNA..
"Doamna Macovei a fost informată de acest telefon de staff-ul de campanie", au spus reprezentanţii Monicăi Macovei.
Ulterior, aceştia au ieşit din sala de şedinţe a CNA, provocând nemulţumirea membrilor CNA, care au considerat ca fiind "o sfidare" părăsirea bruscă a audierilor de către reprezentanţii lui Macovei.
"Abuzaţi de timpul nostru. Noi vă tratăm cu toată seriozitoatea", a spus Radu Călin Cristea în timp ce reprezentanţii Monicăi Macovei ieşeau din sala de şedinţe a CNA.
Dezbaterile pe acest subiect au continuat ulterior între membrii CNA.
"E foarte grav dacă cineva de la CNA, fie membru, fie funcţionar a sunat pe cineva de la un radiodifuzor şi i-a interzis acest lucru e foarte grav. Cel care a acceptat, adică radiodifuzorul, dacă a acceptat, nu cred că e ilegal, dar e ceva neprofesional. Eu nu presupun că acest lucru s-a întâmplat, pentru mine e un lucru absud ca cineva să sune la Pro TV «opriţi, vă rog, acces gen de emisiune pe online». E şi mai absurd ca Pro TV să accepte aşa ceva. Dar, dacă totuşi s-a întâmplat, trebuie cercetat", a spus Lorand Turos.
La rândul său, membrul Florin Gabrea a spus că aceasta "nu este o speţă oarecare". "Suntem toţi cei 11 membri, în afară de staff-ul tehnic (al CNA, n.r.), aruncaţi într-o bănuială care este foarte gravă. Pluteşte asupra mea, asupra noastră, o acuzaţie extrem de gravă pe care eu sunt dispus să o cercetez până la ultima consecinţă", a spus Gabrea.
La rândul său, Valentin Jucan a spus din nou că va sesiza Parchetul în legătură cu aceste acuzaţii aduse CNA, o instituţie a statului, în timpul campaniei electorale.
"Cred că ar trebui să facem din partea instituţiei o sesizare către Parchet, iar noi separat să avem o poziţie sub forma unui comunicat de presă în legătură cu acuzaţiile venite din partea doamnei Macovei, care nu au nicio susţinere decât pur şi simplu nişte declaraţii, şi să ne referim în comunicat la atitudinea fără precedent - sunt mai mult decât revoltat - pe care a avut-o staff-ul de campanie în condiţiile în care tocmai acest staff de campanie aduce acuzaţii de ordin penal acestei instituţii. E inadmisibil să vii şi să arunci în spaţiul public astfel de acuzaţii. Noi să avem buna credinţă de a-i invita aici pentru a-şi spune punctul de vedere pe cei care au adus aceste acuzaţii şi tot ei sunt aceia care aduc astfel de sfidări în momentul în care trebuie să probeze aceste acuzaţii", a mai spus Jucan.
Radu Călin Cristea a spus însă că este o perioadă de campanie electorală "în care se lansează zilnic tone de acuzaţii lipsite de orice probă". "Părerea mea este că aceste acuzaţii foarte urâte la adresa CNA trebuie tratate în acest context. Eu, personal, nu m-aş repezi la Parchet şi la alte lucruri", a spus Cristea. El a spus că ar susţine mai degrabă transmiterea unui comunicat de presă din partea CNA "foarte radical şi tranşant".
La rândul său, Florin Gabrea a spus că reprezentanţii Monicăi Macovei s-ar putea să fi plecat brusc de la CNA în mod "intenţionat". "Să spună că nu au fost lăsaţi să vorbească, că au fost cenzuraţi", a mai spus Gabrea.
În cele din urmă, CNA a votat să prezinte poziţia Consiliului în acest caz "printr-un comunicat de presă dur", după cum a precizat Monica Gubernat.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe