- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CNADNR: Nu putem majora salariile atât timp cât angajaţii au cerut anularea concedierilor colectice
Directorul general adjunct al CNADNR, Ionuţ Maşala, a declarat, joi, că le-a explicat sindicaliştilor că nu pot fi aplicate indexările salariale atât timp cât angajaţii au cerut în instanţă anularea concedierilor colective.
Ionuţ Maşala a explicat că dacă nu se fac disponibilzări, nu se pot face nici majorări de salarii pentru luna mai, din iunie aceste majorări urmând să se aplice.
El a precizat că Inspecţia Muncii a decis, în urma solicitării din partea sindicatelor, că CNADNR a respectat legea privind concedierile colective.
Angajaţii CNADNR au încheiat protestul de la sediul instituţiei, după ce au reprezentanţii lor au discutat cu ministrul Transporturilor, ei spunând că la întâlnire au primit doar promisiuni şi că dacă până vineri nu au un răspuns clar, vor strânge semnături pentru a da compania în judecată.
La protestul de la sediul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au participat aproximativ 250 de angajaţi ai companiei.
Reprezentanţii protestatarilor au fost invitaţi la discuţii de către ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Reprezentanta Sindicatului Profesional al Drumarilor din România, Maria Mare, a declarat că au primit doar promisiuni de la ministrul Transporturilor. Ea a precizat că ministrul Anca Boagiu le-a spus că nu ştia în totalitate despre problemele pe care le au angajaţii de la CNADNR şi că va cere informaţii de la companie.
Maria Mare a mai spus că ministrul Transporturilor le-a promis că va încerca să ia măsuri pentru rezolvarea problemelor angajaţilor de la CNADNR şi că va discuta această situaţie şi în Guvern.
"Doamnei ministru i s-a părut puţin credibilă motivarea pe care a dat-o CNADNR pentru a nu încheia contractele de muncă", a mai declarat Maria Mare.
Liderii sindicaliştilor au spus că aşteaptă un răspund clar din parta oficialilor până vineri, altfel vor începe să strângă semnături pentru a da compania în judecată.
Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de rezultatul discuţiilor, susţinând că au primit doar promisiuni, nimic concret.
Protestatarii au strigat "demisia" şi "mincinoşii" după ce liderii sindicali le-au comunicat rezultatele întâlnirii cu ministrul Transporturilor.
Sindicaliştii susţin că, începând cu 1 mai, CNADNR ar fi trebuit să aplice contractul colectiv de muncă încheiat în 28 aprilie, ceea ce ar fi însemnat încheierea de acte adiţionale pentru toţi salariaţii companiei, prin care aceştia ar fi avut introduse în salariul de bază anumite sporuri şi bonusuri.
Reprezentanta Sindicatului Profesional al Drumarilor din România, Maria Mare, a precizat că încheierea actelor adiţionale nu ar fi însemnat o modificare a bugetului pentru fondul de salarii, care a rămas acelaşi din 2008, ci faptul că fiecare salariat ar fi primit în medie 155 de lei în plus la salariu, bani care până acum se acordau o dată sau de două ori pe an, reprezentând anumite sporuri sau bonusuri.
Reprezentanta Federaţiei Generale a Sindicatelor "Familia", Ramona Veleanu, a declarat că CNADNR refuză să aplice hotărârea de majorare a salariilor începând cu 1 mai din cauza faptului că sindicaliştii au chemat în judecată conducerea companiei pentru anularea procedurii de concediere colectivă începută în luna martie.
Sindicaliştii susţin că decizia de concediere colectivă ar fi ilegală, explicând că nu există motive reale şi serioase şi nici un audit de personal, iar compania ar trebui să aibă aproximativ 8.000 de angajaţi, dar în prezent sunt doar 6.200.
CNADNR a decis să concedieze colectiv 622 de persoane, peste 300 dintre acestea primind preavize.
Sindicaliştii susţin că angajaţii CNADNR au în administrare 13.500 de kilometri de drumuri naţionale şi europene şi toate lucrările de abilitare sunt făcute de firme private, pentru că multe servicii au fost externalizate, deşi dacă nu s-ar fi luat această decizie s-ar fi făcut o economie de 3,5 milioane de euro la bugetul de stat.
Maria Mare a mai precizat că peste 50 la sută dintre salariaţii CNADNR sunt remuneraţi cu salariul minim pe economie de 650 de lei.
Vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa" Liviu Apostoiu a precizat că problemele de la CNADNR sunt de fapt legate de modificarea legislaţiei muncii din România.
"Colegii de la CNADNR vor să aplice politica Guvernului, adică dialog social fără dialog social, urmările fiind cele impuse de conducerea companiei, adică de fapt cele care vin de mai sus, de la minister sau şi mai de sus, de la Guvern", a declarat Liviu Apostoiu.
"Cartel Alfa" susţine revendicările salariaţilor din CNADNR precum şi toate acţiunile prin care aceştia solicită respectarea drepturilor pe care le au şi care au fost stabilite prin negocieri colective, a adăugat Liviu Apostoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Trupele israeliene au deschis focul în Liban la câteva ore după începerea armistiţiului
-
Fostul ministru de externe din Ucraina: nicio speranţă că Trump va obţine un acord de pace
-
Ghinea, apel către alegătorii PSD: Nu o veţi duce mai bine cu un ţăcănit care aruncă ţara în haos
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO