Conform purtătorului de cuvânt al IJPF Arad, Florin Oprişa, joi este sărbătoare în Ungaria, respectiv Ziua Morţilor, astfel că este interzisă circulaţia camioanelor de mare tonaj.
În aceste condiţii, TIR-urile care vor trece graniţa în perioada 31 octombrie, ora 22,00 – 1 noiembrie, ora 22,00, vor fi oprite în parcări de pe teritoriul Ungariei.
“Pe măsură ce parcările din Ungaria sunt umplute, TIR-urile vor staţiona pe teritoriul României. Pentru că în astfel de situaţii apar cozi de TIR-uri la frontieră, vor fi luate măsuri speciale de fluidizare a traficului”, a declarat, marţi, Florin Oprişa.
Grănicerii le recomandă şoferilor de TIR să evite ieşirea din ţară în acest interval şi să rămână în parcări de pe teritoriul României.
În urmă cu o săptămână, sute de TIR-uri au format cozi pe o distanţă de peste cinci kilometri, la ieşirea din ţară prin Nădlac, pentru că în Ungaria a fost sărbătoare naţională, prilejuită de comemorarea a 51 de ani de la revoluţia anti-comunistă.
În Ungaria nu este permisă circulaţia camioanelor de mare tonaj la sfârşit de săptămână şi în zilele de sărbătoare.