CNAS: Bolnavii pot beneficia de implant cohlear bilateral decontat de casele de asigurări

Bolnavii pot beneficia de implant cohlear bilateral decontat de casele de asigurări de sănătate prin programul naţional de tratament al surdităţii, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), precizând că nu există prevedere care să limiteze numărul acestor implanturi pe pacient.

Urmărește
4708 afișări
Imaginea articolului CNAS: Bolnavii pot beneficia de implant cohlear bilateral decontat de casele de asigurări

CNAS: Bolnavii pot beneficia de implant cohlear bilateral decontat de casele de asigurări (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

"În cadrul programului naţional de tratament al surdităţii prin proteze auditive implantabile nu există o prevedere care să limiteze numărul de implanturi cohleare care se pot deconta pentru un asigurat, de către casa de asigurări de sănătate. În cazul în care sunt necesare două implanturi cohleare, medicul specialist este cel care decide dacă se vor efectua simultan sau pe rând. Indiferent de decizie, costurile implanturilor cohleare vor fi suportate de către casa de asigurări", arată un comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Conform sursei citate, în situaţiile în care solicitările de implanturi cohleare depăşesc capaciatatea de infrastructură şi resursă umană a medicilor specialişti de a efectua acest tip de intervenţie chirurgicală, aceştia vor decide lista de prioritizare a cazurilor. O astfel de listă se va realiza şi în situaţiile în care cererile de implantare depăşesc numărul de dispozitive existente la un moment dat la nivelul unităţii sanitare care derulează programul.

CNAS a transmis o circulară caselor de asigurări judeţene prin care le solicită informarea furnizorilor care derulează programul naţional de tratament al surdităţii privind prevederile legislative conform cărora, în cadrul acestui program, pacientul poate beneficia doar de un implant cohlear sau de implant bilateral, după caz.

"Casele de asigurări de sănătate decontează implanturile cohleare efectuate unui bolnav, ca urmare a deciziei medicului specialist care evaluează bolnavul şi stabileşte momentul efectuării intervenţiei sau intervenţiilor chirurgicale. În anul 2014, bugetul alocat acestui program, în valoare de 10,6 milioane lei, a permis realizarea a 93 de implanturi cohleare la nivel naţional. La finalul anului trecut mai existau în stoc trei proteze pentru implant cohlear. Creditele de angajament alocate în 2015 pentru implanturile cohleare sunt de 11,25 milioane lei, contravaloarea a 110 implanturi cohleare. Costul mediu al unui implant cohlear este de 96.385 lei", se arată în comunicatul CNAS.

Conform documentului citat, în România, există şapte unităţi care derulează acest program: Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL. "Prof. Dr. Dorin Hociotă", Spitalul Clinic Colţea Bucureşti, Spitalul Clinic Municipal Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie".

Din evidenţele existente, la 31 august 2015, în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, existau în stoc trei dispozitive pentru implantul cohlear. Până la finalul anului 2015, din creditele de angajament alocate acestei unităţi , mai pot fi achiziţionate aproximativ 11 dispozitive pentru implanturi cohleare, a precizat sursa citată, după ce medici din acestă zonă au spus că nu mai au astfel de dispozitive.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici