CNI, preocupat de situaţia gravă în care se află ANI
Preşedintele Consiliul Naţional de Integritate, Nicu Marcu, afirmă că CNI este preocupat de situaţia gravă în care se află ANI, instituţie fundamentală pentru lupta împotriva corupţiei, dar şi statul român aflat în pericol de a nu putea îndeplini una dintre condiţionalităţile MCV.
CNI, preocupat de situaţia gravă în care se află ANI (Imagine: Mediafax Foto)
"Am luat act, din mass-media, despre Decizia Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate. Suntem preocupaţi de situaţia gravă în care se află Agenţia Naţională de Integritate, instituţie fundamentală pentru lupta împotriva corupţiei, dar şi statul român, în pericol de a nu putea îndeplini una dintre condiţionalităţile stabilite în cadrul Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene", se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX de preşedintele CNI.
CNI asigură Agenţia Naţională de Integritate şi celelalte instituţii implicate de sprijinul său în identificarea soluţiilor optime pentru punerea în acord, de urgenţă, a dispoziţiilor Legii 144/2007 cu prevederile constituţionale.
CNI precizează că, în conformitate cu prevederile articolului 147 din Constituţia României, decizia Curţii Constituţionale este definitivă şi general obligatorie, are putere numai pentru viitor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
Trump: Putin a vrut denuclearizarea
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
Dispoziţiile legislative constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Articolele declarate neconstituţionale, în 14 aprilie, de către Curtea Constituţională privind Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) se referă la activitatea de verificare a acesteia, respectiv dacă este sau nu specifică unui organ administrativ sau a unuia jurisdicţional.
Printre altele, întreg capitol I din Legea ANI a fost declarat neconstituţional. Prevederile articolelor din acest capitol legitima ANI de a efectua activităţi de verificare privind averea dobândită în perioada exercitării mandatelor sau a îndeplinirii funcţiilor ori demnităţilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 20:04
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
astăzi, 20:02