- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CNS: Autorităţile au bagatelizat marşul secuilor, au comunicat doar 15.000 de participanţi
Vicepreşedintele CNS, Ferencz Csaba, susţine că autorităţile statului "bagatelizează" marşul secuilor, deoarece au comunicat că la el au participat doar 15.000 de persoane, în condiţiile în care, potrivit Consiliului Secuilor, la manifestare au fost 120.000 de persoane.
CNS: Autorităţile au bagatelizat marşul secuilor, au comunicat doar 15.000 de participanţi (Imagine: Balazs Attila/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat comun transmis, duminică, de Prefectura, Poliţia, Jandarmeria şi ISU Covasna, aproximativ 15.000 de persoane au participat, în judeţ, la "Marele marş al secuilor", care s-a desfăşurat între localităţile Chichiş şi Breţcu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În comunicatul autorităţilor se arată că nu a fost înregistrat niciun eveniment major pe linia ordinii şi siguranţei publice, manifestarea derulându-se în mod paşnic.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Potrivit comunicatului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale ca urmare a unor probleme de sănătate.
Vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Ferencz Csaba, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cifrele finale arată că circa 120.000 de persoane au participat la "Marele marş al secuilor", formând un lanţ viu pe o distanţă de 54 de kilometri, între Chichiş şi Breţcu.
"Este foarte trist că autorităţile statului român bagatelizează un astfel de eveniment important. 120.000 de oameni au participat la marş, pe o distanţă de 54 de kilometri. Dacă am fi fost doar 15.000, atunci un singur om trebuia să ocupe trei metri. Probabil că braţele secuilor sunt mai lungi. Dacă domnul prefect ar fi mers, spre exemplu doar la Chichiş, ar fi văzut într-un singur loc peste 20.000 de oameni”, a spus vicepreşedintele CNS.
Participanţii la "Marele marş al secuilor" au format un lanţ viu pe o distanţă de 54 de kilometri, între localităţile Chichiş, aflată la graniţa cu judeţul Braşov, şi Breţcu, la ieşirea către Bacău, iar la intersecţia Reci preşedintele CNS, Izsák Balázs, a citit o proclamaţie.
Potrivit acesteia, maghiarii solicită autoguvernarea Ţinutului Secuiesc, revendică aplicarea normelor practicate în Uniunea Europeană, în aşa fel încât secuii să îşi poată exercita dreptul la autodeterminare prin autonomia Ţinutului Secuiesc şi îşi "reafirmă ataşamentul faţă de delimitarea provizorie a Ţinutului Secuiesc, format din 8 scaune şi 153 autorităţi locale, aşa cum aceasta a fost stabilită în Rezoluţia Adunării Naţionale de la Ditrău şi solicită în mod ferm ca acestea să fie definitivate prin referendum de către comunităţile locale în cauză".
Participanţii au avut asupra lor pancarte în limbile română şi engleză, cu inscripţii precum "Vrem autonomie, nu independenţă", "Ţinutul Secuiesc, cealaltă faţă a României", "România este şi ţara noastră", "Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă".
Mai multe efective de forţe de ordine, atât din Covasna, cât şi din Braşov, au fost mobilizate pentru această manifestare, iar un echipaj SMURD a asigurat intervenţia medicală de urgenţă la faţa locului, pe toată durata manifestaţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO